Protest spontan al angajaților de la Agenția de Protecție a mediului BN

Data:

         Comunicat de presă

Angajaţii din Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistrița-Năsăud continuă azi 17.05.2024, începând cu ora 1000, protestul spontan împotriva discriminării salariale, alături de colegii din celelalte agenții județene de protecția  mediului.

      Aproximativ 1400 de salariați din  întreaga țară, sunt profund indignați de discriminarea salarială la care sunt supuși în comparație cu colegii lor din alte agenţii și instituții județene, cărora li s-au stabilit salariile la nivelul celor de la nivel central prin OUG 128/2023.

         Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud își desfășoară activitatea sub coordonarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și are aceleași responsabilități și atribuții în implementarea politicilor și a legislației în domeniul protecției mediului la nivel județean. Este esențial ca această egalitate să se reflecte și în nivelul salariilor.

        Nu cerem decât alinierea salariilor, așa cum s-a procedat și în cazul altor instituții. Nu solicităm privilegii suplimentare față de alte instituții județene, ci doar încetarea discriminării și respectarea drepturilor noastre legitime!

       Senatul României a luat deja măsuri pentru a corecta această injustiție, adoptând un amendament pentru eliminarea discriminării salariale. Cu toate acestea, proiectul de lege a rămas blocat în Camera Deputaților (PL-x nr. 67/26.02.2024), iar nenumăratele demersuri făcute pentru obținerea drepturilor noastre legitime au fost ignorate și respinse.

       Importanța activității noastre va deveni evidentă atunci când angajații își vor întrerupe activitatea și vor protesta. Proiecte finanțate din fonduri europene și naționale, inclusiv cele din cadrul PNRR, așteaptă actele de reglementare necesare, iar orice întârziere va afecta implementarea acestora. Întreruperile în funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, un obiectiv de interes național, vor avea consecințe grave.

       Protestele ce vor urma, inclusiv greva generală, sunt expresia hotărârii noastre de a lupta pentru dreptate și echitate în tratamentul salarial. Ne angajăm să continuăm această luptă până când drepturile noastre sunt respectate și nedreptatea salarială este eliminate!

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Niciodată nu am fost mai aproape de o catastrofă

Articol scris de Crin - Triandafil TheodorescuAtâta vă spun,...

Moș Crăciun a ajuns și la Ghinda!

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Lansare de carte: Poveștile eroilor din județul nostru sunt adunate într-un volum

Filiala Județeană Bistrita-Năsăud "Colonel Liviu Rusu" a Asociației Naționale...

Programul manifestărilor de 1 Decembrie – Ziua Națională a României

        Pe parcursul istoriei, românii au...