Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Trăiam cenușiu și sufocați. Toți ne temeam de toată lumea, nu mai era încredere între oameni, uneori chiar cei din casa ta erau informatori la securitate, Tata asculta Vocea Americii și apoi se încrunta spre noi, să nu cumva să spuneți la școală ce auziți în casă, ne bântuia încă destinul Bunicului și al celor patru ani de canal, când a mâncat șerpi aproape vii ca să poată supraviețui,
Pe la vreo 16 ani am organizat o expediție în Padiș, la peșteri, vreo câțiva aventurieri de coardă și bocanc, și a trebuit să-l luăm cu noi pe ăla, ăla grasu și leneșu, fițosul de fițos, l-am cărat cu noi prin munți chinuindu-ne, pentru că mă-sa lucra la o alimentară și a putut să ne procure conserve de carne,
Și ziua aia când ne-am întâlnit pe stradă cu lelea aia cu năframă, și Tata care a salutat-o cu deferență, cine e asta, Tată, e șefa de la carne, aia tăia cu cuțitul porțiile de carne de pe cartelă și cuțitul ei de măcelar avea o importanță socială mai mare decât bisturiul chirurgului și rigla de calcul a inginerului,
Și cărțile alea bune care veneau rar și pe sub mână în librării, ideile libere erau tezaurul pe care îl râvneam toți, trăgeam la xerox cărțile bune și le pasam discret de la unul la altul,
Și ziua aia în care m-am dus la discotecă și pe balcon era un tip care venise din RDG, și ne zice ăla băi băieți, în lumea liberă oamenii trăiesc atât de bine încât după ce termină pixul și bricheta, le aruncă la gunoi, și noi am râs în hohote, ce minciună gogonată, cum să arunci la gunoi un pix, nu-i schimbi pasta,
Dar mai cu seamă Mihaela de la etajul doi, din scara D, știam că e fiica unui secretar de partid, o iubeam (vezi Doamne) pe ascuns, cavalerește, și într-o zi a oprit în fața blocului Dacia papuc de la cantina partidului și într-o cutie mare de carton am văzut cum i se distribuie bunătățile din altă lume, cartușe de Kent, nessuri în cutii de aluminiu, pachete de cafea și, cireașa de pe tort, hârtie igienică de-aia albă, marfă de import, și atunci am urât lumea în care trăiam cu hârtia ei igienică cu tot,
Și colegul ăla al meu din facultate, stăteam într-o seară în paturile noastre în cămin, pe întuneric și pe frig, și zice băi pe mine m-a trimis popa din sat să fur, hai fugi de-cilea noi de prin întuneric, serios, zice, mi-a dat un sac și-a zis treci strada și adu-mi porumb de-acolo din grămada aia, și-am zis părinte cum, mă pui să fiu hoț, măi băiete, pământul ăla e pământul moșilor și strămoșilor mei, mi l-au luat bolșevicii, dar tot eu îl lucrez, și-a urmat o răbufnire cu puncte-puncte și cu beep-uri din belșug,
Și părintele Dumitru, mare, înalt, un munte de om, la o inundație s-a aruncat în pârâul care trecea prin parohie și a scos doi porci din coteț la subsoară, ca pe niște miei, și dimineața aia când a ieșit cu darurile și s-a deschis larg ușa bisericii și au intrat doi milițieni și președintele CAP-ului, ia toată lumea afară și la cules sfeclă, că trebuie terminată recoltarea, lele Ană, Vasile, ieși și tu Grigore, Grigore era cântărețul din strană, și au plecat creștinii în zi de duminică pe câmp, în hainele de sărbătoare, să culeagă sfecla mamii lor de ticăloși și părintele Dumitru a intrat cu Hristos în brațe, a pus potirul și discul pe altar și-a plâns, îngenuncheat de durere, făcut țăndări,
Nu, măi tinerilor, nu a fost deloc bine înainte, țineți-vă de libertate și țineți-vă de speranța că nu o veți pierde, căscați ochii în jur, tăiați o singură dată după ce ați măsurat de-o sută, căutați înțelepciunea și nu vă rătăciți, că orice poți să-i iei omului, chiar și zilele poți să i le iei, dar când i-ai luat libertatea i-ai luat speranța. Și fără speranță mâine s-a făcut ieri și degeaba.
