Taximetrist prins drogat la volan de polițiști

Data:

Dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, întocmit în urma unei constatări, în flagrant delict, a polițiștilor de la Biroului Rutier Bistrița, se precizează într-un comunicat de presă al IPJBN.

La data de 3 iulie a.c., în jurul orei 02.15, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism care circula în regim Taxi, pe raza municipiului Bistrița.

La volan a fost identificat un bărbat de 46 de ani din Bistrița, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Biroului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii deconducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...