Inspectoratul de Poliție Județean BISTRIȚA-NĂSĂUD a anunțat acum că astăzi, 17 iulie, polițiștii din Bistrița au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că în albia râului Bistrița din municipiu se află cadavrul unei persoane.
La fața locului, la aproximativ 300 de metri de baraj, în albia râului, polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei de la Investigații Criminale au identificat persoana în cauză, ca fiind bărbatul de 64 de ani din Unirea, a cărui dispăriție de la domiciliu a fost sesizată la data de 7 iulie a.c.
Polițiștii vor dispune efectuarea necropsiei cadavrului pentru a stabili cu exactitate cauza decesului. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița pentru ucidere din culpă.
Pe 7 iulie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au fost sesizați de către un barbat din Unirea cu privire la faptul că fratele lui ȘOT MIRCEA SAMOILOV, în vârstă de 64 de ani, a plecat de pe stradă, din apropierea imobilului unde locuieste, din Unirea, din data de 6 iunie a.c., în jurul orei 13.00 și nu a mai revenit.
La data plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni scurți, tip blugi, de culoare albastră, chipiu de culoare neagră, adidași de culoare închisă.