Bărbat de 60 de ani din Bistrița prins fără permis și beat criță la volan prin Buduș

Data:

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar penal la data de 29 iulie a.c., în care efectuează cercetări pentru infracțiuni la regimul rutier, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Un bărbat de 60 de ani din Bistrița a fost depistat, în flagrant delict, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 173C, prin localitatea Buduș, deși avea suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Totodată, în urma testării etilotest, rezultatul indicat a fost de 1,16 mg/l alcool în aerul expirat, fiind ulterior condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....