Verificări ale poliției pe linie silvică

Data:

În perioada 1-3 august a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj și reprezentanți ai ocoalelor silvice au acționat pentru combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost efectuate verificări la 2 depozite de material  lemnos și 22 de transporturi de material lemnos. Totodată, au fost legitimate 37 de persoane și au fost oprite pentru verificări 25 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.495 lei, dintre care 19 pentru nerespectarea Legii 171/2010 în cuantum de 14.000 lei, 3 conform Legii 176/2024, în cuantum de 1000 lei și 3 conform O.U.G. 195/2002 în cuantum de 495 lei. Totodată, ca măsură complementară, a fost dispusă ridicarea în vederea confiscării a cantității de 33,6 metri cubi de material lemnos, în valoare de 13.259 de lei.

Totodată, împreună cu lucrători din cadrul A.J.V.P.S. Bistrița-Năsăud, polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol pe râul Bistrița și pe lacul Colibița.        

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Alcoolul la volan și consecințele lui

La data de 30 martie a.c., în jurul orei...

 Poliția: Acțiuni pentru protejarea elevilor, 24 de elevi erau fugiți de la ore

La data de 28 martie a.c., în intervalul orar...

PressHub: Falimentul City Insurance, ținut în sertar 4 ani de DIICOT

Articol scris de Virgil Burlă în PressHubDouă dosare penale...