Portret realizat de Mirela Trăistaru, cadou de retragere pentru Laura Pristăvița

Data:

Laura Pristăvița a primit cadou de retragere un portret realizat de artista plastică Mirela Trăistaru, originară din Bistrița, care activează în prezent la București, fiind cunoscută și recunoscută la nivel național și internațional pentru numeroase lucrări și expoziții. Un gest foarte frumos, care a pornit la inițiativa președintelui Consiliului Județean BN, Emil Radu Moldovan. Acesta a rugat-o pe Mirela să picteze portretul Laurei Pristăvița, după cum ne-a relatat artista, care a acceptat propunerea cu drag.

Laura Pristăvița a fost surprinsă de acest gest, iar la momentul înmânării a desfăcut cu mare grijă ambalajul. Am stat de vorbă cu Laura, care ne-a declarat: ”Da, portretul e făcut de Mirela Trăistaru, m-a surprins acest cadou. E ceva ce îmi lipsea din casă și nici nu mă gândeam ca o sa fiu onorată cu un astfel de gest. Cred ca necesită multă implicare și pasiune pentru o astfel de pictură, dar și efort și timp. Sunt foarte încântată de el, mă gândesc de ieri unde ar fi locul potrivit în casa noastră. Sper să am onoarea să îi mulțumesc personal!”

Mirela Trăistaru a mai realizat lucrarea de mari dimensiuni de la intrarea în TeraPlast Arena, dar și portretul handbalistei Alice Valentina Ardean-Elisei.

Reamintim că Laura Pristăvița a fost omagiată în cadrul unui eveniment de retragere cu ocazia turneului internațional ”Trofeul Poarta Transilvaniei”.

Pagina oficială a clubului menționează:

”Laura Pristăvița s-a retras în Glorie, după o carieră remarcabilă, jucând în numele echipei de suflet, pentru cel mai frumos loc de pământ, Bistrița-Năsăud.

Ești și vei rămâne “Laura noastră”, cea care a pus o cărămindă puternică în construirea noii Glorii și acestui fenomen minunat.

N-am putut să uităm că ai jucat de nenumărate ori pentru România și am adus cel mai mare steag, să te-nconjoare.

Ne-a cuprins pe toți emoția și ne bucurăm că am putut să-ți oferim un moment dedicat ție, din suflet!

Mulțumim, Alice Valentina Ardean-Elisei și reprezentantului FRH, Alexandru Jelescu, pentru că ne-ați fost alături la acest moment dedicat Laurei! Mulțumim, de asemenea, artistei Mirela Trăistaru, pentru portretul realizat.

Laura Pristăvița – un nume de Glorie!

Cu un palmares impresionant, cariera ei a fost marcată de succese pe plan național și internațional.

A jucat un rol cheie în cucerirea trofeelor în cele mai prestigioase competiții de handbal, precum Liga Campionilor, Cupa Cupelor, Cupa EHF, Liga Națională a României, Cupa României sau Supercupa României.

Laura s-a născut la Bistrița și a început să joace handbal pe vremea când era în școala gimnazială nr.4, fiind descoperită de dl profesor Leonida Ștefănescu.

A continuat cu acest sport minunat la Liceul cu Program Sportiv Bistrița sub atenta îndrumare a cunoscutului profesor Iuliu Crăciun.

În 2008 a câștigat Campionatul Național de junioare I, iar în vara aceluiași an s-a transferat la Universitatea Jolidon Cluj, echipă la care a jucat pe postul de inter dreapta și alături de care a devenit de trei ori la rând vicecampioană a României, în 2010, 2011 și 2012.

Aici a lucrat cu cunoscutul antrenor Gheorghe Covaciu. Începând din sezonul competițional 2012-2013, Laura a jucat la la HCM Baia Mare, alături de care a devenit pentru a patra oară vicecampioană națională, în 2013 și a câștigat Cupa României. Aici a colaborat cu antrenorii Costică Buceschi și Tone Tiselj.

A obținut în 2007 medalia la bronz la Campionatul european de junioare.

Este campioană națională în 2014, vicecampioana în 2015, câștigătoare a Cupei României în 2013 și 2014, a Supercupei României în 2013 și 2015.

Începând din 2007, Laura Pristăvița joacă pentru naționala de junioare a României și din 2013 pentru cea de senioare a țării noastre, alături de care face performanță.

La echipa națională a lucrat de-a lungul timpului alături de antrenorii Gheorghe Tadici, Bogdan Borcea, Martin Ambros, Thomas Ride și Florentin Pera.

În ediția de campionat 2016-2017 a obținut medalia de bronz la Cupa României, alături de CSM Bistrița, și-a trecut în palmares o alta medalie de bronz, în campionat după ce Gloria 2018 s-a clasat pe III în Liga Florilor.

Din 2016, Laura joacă pentru echipa de acasă sub bagheta antrenorilor Horațiu Pașca și Radu Moldovan, alături de care și-a continuat periplul în handbalul mare alături de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.

Împreună cu antrenorul Florentin Pera și colege de club, Laura a trăit momente sportive magice, bucurându-se de un final de carieră minunat.

În cei 25 de ani de handbal, Laura noastră a demonstrat o combinație aparte de tehnică, viziune și spirit sportiv.

A ridicat trofee și a purtat medalii alături de echipă, confirmându-și încă o dată statutul de legendă a handbalului românesc.

Alături de CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, Laura Pristăvița a cucerit medialia de bronz în 3 sezoane în Liga Națională, a obținut Locul 3 în 2 sezoane ale Cupei României și, totodată, a luat bronzul anul acesta, în Liga Europeană.

În premieră într-o competiție europeană, CS Gloria 2018 Bistrita-Năsăud cu Laura Pristăvița în teren, s-a calificat in sferturile Cupei EHF 2019-2020, iar la a două prezență într-o competiție europeană, în sezonul 2023-2024, echipa a disputat finala Ligii Europene.

Laura Pristăvița – o sportivă care a fost nu doar un exemplu de excelență pe teren, ci și un lider în vestiar, o inspirație pentru colegele ei și pentru toți cei care i-au urmărit cariera.”

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...