În perioada 14-18 august 2024, aproximativ 600 de polițiști au fost angrenați în activități operative și de menținere a ordinii publice. În această minivacanță, polițiștii au intervenit la peste 300 de evenimente, dintre care 273 au fost sesizate prin 112.
Astfel, au fost sesizate 128 de infracțiuni, dintre care 64 contra persoanei, 32 contra patrimoniului și 11 infracțiuni la regimul siguranței rutiere.
De asemenea, au fost prinse în flagrant delict 9 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni, iar o persoană urmărită la nivel național a fost depistată de polițiști.
Polițiștii au aplicat 773 de sancțiuni, dintre care 306 avertismente și 467 de amenzi, în valoare de peste 250.000 de lei.
Ca măsuri complementare, au fost reținute 50 de permise de conducere, dintre care 26 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 5 pentru consum de alcool. Totodată, pentru nereguli de ordin tehnic au mai fost retrase 27 de certificate de înmatriculare.
În această perioadă, peste 110 poliţişti rutieri au acţionat pe drumurile naționale pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave.
Pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii au folosit aparate radar, aparate etilotest și drugtest, iar pe traseele de deplasare înspre staţiunile turistice au monitorizat traficul rutier, nefiind înregistrate accidente rutiere grave.
Polițiștii vor continua acțiunile și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii rutieri acționează cu prioritate pentru depistarea celor care depășesc viteza legală, folosind echipamentele din dotarea Poliției Române, pentru supravegherea traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Cetățenilor care încă se află în vacanță, le recomandăm să nu uite de siguranța personală, pentru ca această perioadă să nu se încheie în mod nefericit, să respecte interdicțiile, regulile de circulație și să își ia măsuri de protecție a bunurilor personale.
Respectarea indicațiilor polițiștilor și celorlalți reprezentanți ai autorităților nu este opțională și contribuie la siguranța tuturor.
Celor care în aceste zile revin acasă, le recomandăm să conducă prudent, cu viteză adaptată condițiilor meteo-rutiere și să ia periodic pauze de la condus.
Pentru siguranţa cetăţenilor, în minivacanța de Sfânta Maria, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au acţionat în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale și județene, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranță publică.