Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud organizează vineri, 13 septembrie, o serie întreagă de activități pentru a marca Ziua Pompierilor din România.
Între orele 12.00 și 18.00, porțile tuturor subunităților de pompieri (Bistrița, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, Prundu Bârgăului și Lechința) sunt deschise tuturor celor care vor să vadă autospecialele de intervenție și echipamentele din dotarea salvatorilor.
În același interval orar, 12.00 – 18.00, în zona din fața Palatului Culturii Bistrița va fi prezentată tehnica de intervenție, iar cei mici vor putea lua parte la diferite jocuri tematice.
La Secția de Pompieri Năsăud, de la ora 11.00, este programat un ceremonial militar-religios.