Poliția a găsit 31 de elevi fugiți de la ore

Data:

Înperioada 2-4 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat activități în vederea prevenirii faptelor cu violență în unitățile de învățământ, absenteismului școlar, precum și prevenirea consumului de către minori și prevenirea comercializării către minori a produselor din tutun, alcool și energizante.

Acțiunile au fost desfășurate în municipiul Bistrița, unde au fost verificate 6 localuri publice și legitimate aproape 60 de persoane. În cadrul acțiunii au fost depistați 31 de elevi care absentau de la cursuri, iar polițiștii au întocmit informări către școlile unde învață pentru dispunerea măsurilor ce se impun.

Pe parcursul celor 3 zile, polițiștii de la Siguranță Școlară au desfășurat 10 activități preventive cu elevii unor clase de liceu, fiind abordate teme precum: răspunderea penală a minorilor, prevenirea faptelor cu violență și a consumului de droguri.  

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 conform Legii 349/2002 – aplicate unor societăți comerciale pentru comercializarea produselor din tutun minorilor, fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a activității pe o perioadă de 30 de zile. Totodată, au mai fost aplicate  6 sancțiuni  conform Legii 61/1991, dintre care 2 unei societăți comerciale pentru comercializarea băuturilor alcoolice și energizante minorilor.  Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de  22.500 de lei.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....