Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Părintele Dan, când a murit, s-a îngropat în inima soției lui. Îl simt acolo când o îmbrățișez, foindu-se în brațele mele, la fel de viu ca atunci când ne-am cunoscut. Intrasem într-un altar de biserică moldavă și-am dat cu ochii de un preot cu priviri blânde, purta o traistă pe umăr și l-am luat repede în brațe, să-i verific lumina dizolvată în sânge. Ne promisesem să ne revedem cândva, a plecat în veșnicie de curând, dar când iubești o moarte, o amărâtă de moarte nu poate sta împotriva unei promisiuni, așa cum o răstignire nu a putut împiedica Învierea. Și-l regăsesc în soția lui, viu, vibrând, sunt oameni care mor doar pentru a se strecura în făpturile celor pe care îi iubesc, trăiesc acolo două ființe într-una, despărțite și neîmpărțite, separate de un soi de pleură permeabilă prin care trec visuri și speranțe și mai cu seamă sângele dragostei, asta simt în timp ce o îmbrățișez pe Daniela. Chiar și numele mărturisește asta.
DAN-iela.
Sunt ușor speriat de amploarea evenimentului, sute de ochi mi se agață de reverenda albastră, de rucsac și de ghetele de trekking, doamna Daniela îmi arată un jilț impozant drept la mijlocul unei mese aristocratice, camere de filmat pe trepied, sar din ușoara frică drept într-o spaimă mare și-mi vine să fug, știți, eu aș vrea să stau la marginea mesei, eu vreau la marginea lumii, bâgui stins, ea mă privește decis, veți sta la mijloc, părinte Crin, și-ngheț, are o autoritate mare în voce care nu lasă spațiu nici împotriviri, ține totul sub control ca un pilot de avion supersonic, o simt și pe Alice Nastase Buciuta emoționată până la buza ochilor, din sală îmi zâmbesc ochii lui Saul Pop și ai Loredana Bertișan-Pop i-am cununat cu părintele Dan și parcă era ieri, ieri era, apoi niște copii albi cântă dumnezeiește Hristos anesti, și se vorbește de ”Cerșetorul de albastru”, în latura răsăriteană a mesei un cleric cu ochi atent mă privește fără să clipească, poartă un potcap pașoptist perfect integrat în context, miroase a tămâie și-a vopseluri acrilice proaspăt întinse pe albastru, toată lumea se uită în mine și-mi vine iar să fug, să mă lepăd de numele meu și de cărți și să mă fac cerșetor cu acte false prin praful lumii,
apoi vorbește iar Daniela Ceredeev și-mi dăruiește cărți și deodată scoate dintr-o cutie un prescurnicer din bronz și-mi zice că l-a cumpărat mult timp în urmă dintr-o piață de antichități, e de pe vremea lui Cuza, cineva umbla cu el prin lume prefăcând făina în veșnicie și încremenesc, părintele Dan avea suflet de cerșetor și prescurnicerul ăsta e ca un pașaport spre plecare, și ca să nu am nici un dubiu îmi pune în palmă o trăistuță mică, după modelul celei purtate de umărul plecatului și toate se umplu în mine de înțelesuri limpezi, apoi vorbește părintele consilier și deodată, spre surpriza și panica mea, mi se decernează
Ordinul Sfântul Ierarh Iacob Putneanul,
aș fugi, mulțumesc foarte rușinat și rușinat sunt și în clipa în care scriu asta, e o mare greutate pe pieptul meu crucea asta, ca toate celelalte nemeritate primite în viața asta, toate așa au venit, prin surprindere, fără să fiu întrebat, ca și cum ar fi înțeles toți că singura mea dorință e să le las pe toate și să plec în lume cu o pereche de sandale și-un prescurnicer de bronz, sărut oriental mâna Danielei și mă îmbrățișez cu părintele consilier, îmi vine să deschid gura și să spun că nu merit, nu merit, că un cerșetor trebuie să aibă pasul ușor și să semene cu Desculțul, dar e atâta dragoste în bunătatea lor și oftez, caut repede ceva de care să mă agăț cu conștiința și văd că la urma urmei și începutul a toate, ordinul acesta e o cruce, o cruce de drum lung și unde e cruce e și El pregătindu-Și Învierea și sărut crucea și mi se face iar senin în curte,
apoi îmbrățișez sute de oameni și fiecare îmi șoptește în ureche ceva cumplit sau ceva sublim, cad și mă înalț cu fiecare om căruia îi scriu dedicația și pe umărul meu stâng reverenda se umple de lacrimi și fond de ten, e multă nevoie de iubire și blândețe în lume, și apoi îmi spune Saul că a trecut un câine vagabond să arunce o privire evenimentului și râd cu toată gura,
că într-o zi se va termina și după Suceava m-am îmbogățit la drum lung cu părintele Dan împachetat curat în inimă și prescurnicerul lui de bronz, că atâta are omul în lumea asta, ce iubește inima lui și ce visează să pășească mâine,
vă mulțumesc tuturor pentru bucuria zilei, Înalt Prea Sfințitului Calinic, DAN-ielei și lui Dan, preotul cu traistă plină de veșnicie, lui Alice (care a tăcut, știind de ordin, știind că aș fi fugit), celor care mi-au pășit în curtea sufletului, în îmbrățișare și emoție, și într-o zi, când toate se vor fi terminat și peste numele meu se va așterne praful uitării, să știți că undeva, în lumea asta, cu mâna întinsă după veșnicie, și pe voi vă voi cerșetori Dumnezeului Celui Viu, și pe voi vă voi cerșetori.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News
