Gabriel Lazany, primarul Municipiului Bistrița a anunțat restructurarea instituției

Data:

Primarul Municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a anunțat ieri într-o conferință de presă o serie de acțiuni pentru eficientizarea activității după numai două săptămâni de la preluarea mandatului de primar. Numai prin desființarea a patru posturi de pază se fac economii la bugetul local de 1,2 milioane de lei. Alte 2 posturi de la patinoarul sintetic aduceau costuri de 177.000 de lei anual pentru salariile a două persoane, fiind desființate și acestea. Urmează să se facă alte restructurări ample, fiind anunțate câteva direcții prioritare cum ar fi Centrul Cultural Municipal, Direcția de Infrastructură și Servicii, Pârtia de schi, Poliția Locală, respectiv disciplina în construcții.

Astfel, conform declarațiilor primarului Gabriel Lazany din conferința de presă de ieri, pe care o puteți urmări integral aici, va fi refăcută organigrama instituției.

Imediat ce se va putea în mod legal, adică la 6 luni de la precedenta restructurare făcută de Ioan Turc (undeva în luna februarie 2025), pentru a eficientiza activitatea în Primăria Bistrița, dar și pentru reducerea costurilor cu personalul, va fi refăcută organigrama instituției, iar structura se va modifica astfel încât să rămână acele posturi absolut necesare, a precizat Gabriel Lazany.

Primarul Gabriel Lazany a precizat că nu va apela la servicii de audit extern pentru această reorganizare și se va implica personal pentru a adapta structura aparatului primăriei la propria sa viziune de dezvoltare, în plus va apela la serviciul de audit intern care este un compartiment din cadrul Primăriei.

Același serviciu de audit și control intern a verificat graficul cu serviciile de cosire a ierbii, confirmate ca și prestate de către o comisie de recepție din cadrul DIS, acțiune în urma căreia au fost sancționați un director executiv și doi angajați din cadrul Direcției Infrastructură și Servicii, pentru că au recepționat lucrări neexecutate.Ulterior, directorul executiv al DIS și-a depus demisia, postul a fost scos la concurs, iar până atunci a fost numit un director interimar, în persoana inginerului Cociș Lorant.

De asemenea, în cadrul DIS se face un audit, având în vedere că nu s-a întocmit până acum nicio fișă de lucrări, aspect constatat de noul director interimar. Astfel, la stația de asfalt nu erau întocmite deloc situațiile de lucrări. S-a dispus și acolo un control prin serviciul de audit intern.

Primarul Gabriel Lazany a mai precizat că a fost sancționat directorul Direcției de Asistență Socială, în urma neregulilor descoperite în activitatea Centrului de zi pentru persoane vârstnice de pe str. O. Goga. Mai exact, în centrul care are o capacitate de 56 de beneficiari au fost acceptate în trecut 120 de persoane, după care, având în vedere că urmează controale, s-au trimis notificări de excludere a unor vârstnici.

Măsuri dispuse urgent pe zona de personal care au adus economii de 1,2 milioane lei la bugetul local

Au fost desființate patru posturi de pază contractate de municipalitate cu o firmă de pază, amplasamente care se vor monitoriza exclusiv video și cu patrule ale Poliției Locale (fosta uzină termică Proditerm, un depozit în zona Zăvoaie, parcul din Viișoara și parcul dendrologic din Unirea), economia la bugetul local fiind de 1,2 milioane lei.

În 2024, pârtia din Cocoș a generat costuri salariale de 698.000 de lei, acolo fiind angajate opt persoane, care la o primă verificare nu erau la muncă la ora 10,00 când primarul Gabriel Lazany a verificat situația. Și aici este programată o restructurare.

Municipalitatea a plătit anul acesta 177.000 de lei pentru salariile a două persoane care aveau grijă de patinoarul sintetic din parcarea de lângă Hotel Metropolis. Noua administrație a decis desființarea patinoarului și redarea către cetățeni a celor 40 de locuri de parcare. Pe viitor, în zona respectivă s-ar putea amenaja un teren de baschet și unul de minifotbal.

Având în vedere că schema de personal a Centrului Cultural Municipal este considerată ca fiind supraîncărcată, va fi regândită și aici activitatea.

Poliției Locale i s-a solicitat să fie mult mai prezentă în comunitate, iar serviciul de disciplină în construcții va fi dezvoltat.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Județul Bistrița – Năsăud se mândrește cu încă două Tezaure Umane Vii

De astăzi, județul Bistrița Năsăud se mândrește cu încă...

Gloria 2018 BN joacă în Danemarca sâmbătă pentru o nouă victorie cu Nykobing

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud joacă mâine în Danemarca în...

Sabina Mălaicu, lidera de sindicat din Primăria Bistrița, cumulează pensia cu salariul

Primarul Gabriel Lazany a adus recent în atenție o...

Clubul de lectură Cartea în Bookate a dezbătut despre ”Oscar și Tanti Roz”

Clubul de lectură Cartea în Bookate, organizat în mod...