Pregătirea fizică a jandarmilor montani pe timpul iernii este esențială pentru asigurarea unei intervenții eficiente.
În cursul zilei de joi, 20 februarie a.c., jandarmii montani din cadrul posturilor Rodna, Piatra-Fântânele și Colibița au organizat o acțiune comună de pregătire specifică mediului montan pe timp de iarnă.
Activitatea a avut loc în Pasul Rotunda-Munții Suhard. Deplasarea s-a realizat cu ajutorul schiului de tură, în teren muntos neamenajat în golul alpin și a presupus căutarea-salvarea unor victime surprinse în avalanșă.
Iarna adaugă un grad ridicat de dificultate din cauza condițiilor meteorologice, a zăpezii și a temperaturilor scăzute care impun un antrenament riguros, adaptat specificului misiunilor montane.
Cele mai importante elemente ale antrenamentului pe timp de iarnă sunt: rezistența, forța, adaptarea la condiții de vreme extremă, respectiv antrenamentele tactice și cele de acordare a primului-ajutor.
O pregătire riguroasă le permite jandarmilor montani să răspundă prompt și eficient în cazurile de urgență, să se deplaseze rapid în teren dificil și să își mențină rezistența fizică și psihică în condiții extreme. Pregătirea constantă și adaptată sezonului, profesionalismul și performanța asigură intervenția în sprijinul turiștilor, la nevoie.
La nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud funcționează trei posturi de Jandarmerie Montană la Rodna, Piatra-Fântânele și la Colibița. Jandarmii montani aduc o contribuţie însemnată în ceea ce priveşte asigurarea climatului de siguranţă a turiştilor în zona de munte, combaterea contravenţiilor şi infracţiunilor silvice, prevenirii distrugerii mediului înconjurător şi a ariilor protejate din aria de competență.







Urmăriți Saptamana.online și în Google News