Elevă reținută la Beclean după ce a agresat o profesoară

Data:

La data de 3 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au dispus reținerea pentru 24 de ore a unei tinere din Beclean, bănuită de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

La aceeași dată, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, profesor în cadrul unei unități de învățământ din Beclean cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către o elevă.

În urma sesizării, la locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că eleva de 16 ani din Beclean, în timp ce se afla în unitatea de învățământ, fără un motiv aparent, ar fi agresat fizic cadrul didactic. În urma agresiunii, femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Cu privire la cele constatate și în urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tinerei de 16 ani, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În cursul zilei de astăzi, aceasta va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean în vederea luării altei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean.

Profesoara a fost consultată la UPU și externată cu recomandări

La UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adusă ieri, în jurul orei 14.30, prin transfer de la CPU Beclean, o femeie în vârstă de 30 de ani din localitatea Beclean, în stare stabilă, conștientă, cooperantă, prezentând un traumatism craniocerebral prin heteroagresiune, fără pierderea stării de conștiență.
Pacienta a primit îngrijiri și asistență medicală, a fost investigată clinic și paraclinic, iar ulterior a fost externată cu recomandări medicale, la ora 18.30, informează Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....