Garda de mediu a dispus sistarea deversărilor la PAVIMAT

Data:

Firma Pavimat Construct SRL a fost amendată săptămâna trecută de Garda de Mediu Bistrița cu suma de 50.000 lei pentru neregulile identificate la un ansamblu de 100 de locuințe individuale situat pe strada Lacului din Bistrița.

Firma a realizat un sistem de scurgere a apelor uzate care este direcționat spre șanțul de gardă și apoi în râul Bistrița. Un număr de 40 de locuințe sunt parțial vândute și o parte sunt locuite. Deși în zona respectivă există rețele edilitare de apă și canal, dezvoltatorul a ales contrar PUZ, realizarea unor fose septice neetanșe.

Conform Regulamentului de urbanism pentru PUZ Lacului erau prevăzute reglementări directe privind conectarea la rețelele edilitare existente. Faptul că s-au construit imobilele și s-au realizat fose septice este contrar acestor reglementări, deci ilegal. Cineva ar trebui luat la răspundere și din cadrul biroului Urbanism de la Primaria Bistrița.

Ce măsuri suplimentare a dispus Garda de mediu

Urmare a solicitării săptămâna.online, Garda de mediu ne-a comunicat māsurile dispuse dezvoltatorului imobiliar de pe strada Lacului, mun.Bistrita:

Este interzista deversarea de ape uzate de pe amplasamentul ansamblului de locuinte;

Se vor lua toate masurile necesare in vederea stoparii deversarilor si prevenirii altor deversari de ape uzate;

Se va curata santul de garda de pe strada Lacului , astfel incat odata cu incalzirea vremii sa nu apara mirosuri.

Termen: permanent -incepand cu 17.02.2026, pentru toate cele 3 masuri

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....