„Momentul adevărului” pentru Coaliție. PSD decide astăzi dacă iese de la Guvernare

Data:

Partidul Social Democrat ia luni, 20 aprilie, începând cu ora 16,00, o decizie crucială privind menținerea sau retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, într-un context politic tensionat și marcat de critici tot mai dure la adresa actualului Executiv.

Consultarea internă extinsă, intitulată sugestiv „Momentul adevărului”, reunește aproximativ 5.000 de membri ai partidului din toate organizațiile teritoriale. Evenimentul central este programat la Palatul Parlamentului, începând cu ora 17:00, iar votul ar putea redesena scena politică în perioada următoare. Primarii PSD Bistrița-Năsăud au fost convocați la ședință începând cu ora 16,00.

Cum arată sondajul

Întrebarea adresată social-democraților reflectă nemulțumirile acumulate în ultimele luni:
”Având în vedere prăbuşirea economico-socială din ultimele 10 luni – cu recesiune, inflaţie, afaceri care se închid, şomaj, scăderea investiţiilor publice şi a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari şi categoriile vulnerabile – plus lipsa dialogului real în Coaliţie şi cu partenerii sociali: Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan? (Răspuns: DA/ NU)”.

Semnalele din interiorul conducerii PSD indică o majoritate clară în favoarea retragerii sprijinului politic. În ultimele întâlniri regionale, liderii partidului au transmis constant că nu îl mai susțin pe Ilie Bolojan în fruntea Guvernului. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anticipat deja o schimbare majoră, afirmând că „de luni, vom avea o nouă realitate politică”.

PSD vrea debarcarea lui Bolojan

În eventualitatea unei decizii de retragere a sprijinului, premierul ar putea primi un ultimatum pentru a demisiona.

În caz contrar, PSD amenință cu retragerea miniștrilor din Guvern, ceea ce ar transforma Executivul într-unul interimar pentru o perioadă de 45 de zile. În acest interval, nu este exclusă depunerea unei moțiuni de cenzură în Parlament.

De cealaltă parte, Ilie Bolojan a transmis că nu intenționează să demisioneze, în ciuda presiunilor politice. Acesta consideră că România are nevoie de stabilitate și că Guvernul trebuie să își continue activitatea, catalogând situația drept începutul unei crize politice.

La nivel local, liderii PSD din Bistrița-Năsăud și-au exprimat public pozițiile

Președintele organizației județene, Radu Moldovan, a subliniat necesitatea unei schimbări de direcție:
”România are nevoie de stabilitate, de siguranță și de venituri care să susțină dezvoltarea și creșterea economică. România nu își permite să stea pe loc. Luni, 20 aprilie, alături de colegii mei, vom lua o decizie crucială pentru viitorul țării. Pentru că așa nu se mai poate. Suntem într-un moment dificil: economia încetinește, puterea de cumpărare scade, iar încrederea oamenilor în direcția în care merge țara este la un nivel îngrijorător. Oamenii simt aceste lucruri în fiecare zi. PSD nu a provocat această situație. Dimpotrivă, am venit constant cu avertismente, soluții și propuneri concrete pentru a corecta direcția. Din păcate, acestea au fost ignorate. România are nevoie de un guvern responsabil, capabil să oprească declinul și să redea încrederea oamenilor. Nu putem continua pe același drum. Avem nevoie de un executiv care construiește, nu unul care blochează. Care oferă soluții, nu incertitudine. Care dă speranță, nu teamă. Dacă schimbarea nu va fi susținută, nu ne agățăm de funcții. Vom face ceea ce este corect pentru români. Pentru copiii, părinții și bunicii noștri, trebuie să alegem responsabil. România merită mai mult”.

La rândul său, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a punctat necesitatea unei decizii ferme:
”Atunci când lucrurile nu mai funcționează, cineva trebuie să spună clar: Ajunge. Până aici. Din fiecare oraș, din fiecare comunitate, suntem cei care reprezintă PSD acolo unde contează cel mai mult: aproape de oameni, acolo unde se simt deciziile, în fiecare zi. Vedem ce înseamnă asta în viața reală: prețuri mai mari, presiune pe locurile de muncă, nesiguranță pentru tot mai multe familii. Când lucrurile scapă de sub control, nu mai e loc de amânări. E nevoie de o decizie. Din toată țara. Cu o singură voce”.

Deputatul Daniel Suciu a transmis la rândul său un mesaj prin care susține că votul său va reflecta vocea organizației locale:
”Avem o echipă minunată la Bistrița, iar în ultimele săptămâni am vorbit cu mulți, foarte mulți dintre ei despre viitor. Despre ce trebuie să facem. Votul meu de luni va fi și vocea lor… vocea celor care ne tot spun că țara merge într-o direcție greșită iar PSD trebuie să schimbe obligatoriu asta”.

Decizia de astăzi a PSD ar putea declanșa o criză politică majoră și ar redefini echilibrul de putere din Coaliție, cu efecte directe asupra guvernării în perioada următoare.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult