Pedepse ridicole pentru agresarea activiștilor de mediu, în cazul Tiberiu Boșutar. Cei patru inculpați au primit amenzi penale de până la 20.000 de lei

Data:

Curtea de Apel Suceava a pronunțat vineri, 14 august 2026, hotărârea definitivă în dosarul agresiunii petrecute în urmă cu aproape cinci ani într-o pădure din comuna Panaci, județul Suceava. Victime au fost Tiberiu Boșutar, la acea vreme activist de mediu, și doi cameramani care documentau posibile tăieri ilegale de arbori. Cei patru inculpați au rămas cu amenzi penale cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei.

Cazul a provocat un puternic ecou public în septembrie 2021, inclusiv din cauza imaginilor în care Boșutar apărea supus unui tratament degradant. Între timp, acesta a intrat în politică și este deputat AUR ales în circumscripția Bistrița-Năsăud.

Curtea de Apel Suceava a menținut, în esență, soluția pronunțată anterior de Judecătoria Vatra Dornei. Modificarea semnificativă privește latura civilă în cazul inculpatului Răzvan Daniel Dîmbu, pentru care instanța de apel a redus despăgubirile ce trebuie achitate.

Sursa foto: Legea Codrului/Facebook

Citiți continuarea articolului în Presshub.ro

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...