Bugetarea participativă în anul 2022, la nivelul judeţului Bistrița-Năsăud, urmează să înceapă

Data:

de Ion Lucian Petraș

          Consiliul Județean Bistrița-Năsăud începe din acest an să organizeze un proces deschis de bugetare participativă adresat cetățenilor. Important de menționat este faptul că pentru reușita unui astfel de proces este participarea cetățenilor și formularea de propuneri concrete cu privire la investițiile care să fie finanțate din banii publici.

Bugetarea participativă este importantă pentru implicarea comunităților în identificarea problemelor și alocarea de resurse financiare pentru adresarea acelor situații care preocupă cea mai mare parte a cetățenilor.

Absenteismul din viața publică poate conduce la o distanțare prea mare între ceea ce își doresc cetățenii de fapt și ceea ce livrează instituțiile publice. Așadar, rolul nostru este foarte important mai ales în a transmite semnale ferme privind interesul public al comunităților. Mai multe despre acest subiect găsiți aici.

Pe această cale vă îndemn să vă gândiți la problemele care vă frământă și să formulați propuneri, nu este greu și nu trebuie să fie un proiect gata de implementat. Propunerile trebuie doar să explice clar problema pe care o adresează și modul de rezolvare identificat de voi, ulterior specialiștii din Consiliul Județean urmând să facă restul.

Calendarul propus pentru implementarea şi derularea procesului de bugetare participativă în anul 2022 la nivelul judeţului Bistrița-Năsăud este următorul:

  • Lansarea și promovarea procesului de bugetare participativă în anul 2022 la nivelul județului Bistrița-Năsăud: 1 Ianuarie – 21 Ianuarie 2022;
  • Perioada de depunere a proiectelor: 22 Ianuarie – 20 Februarie 2022;
  • Perioada de evaluare/ clarificări a proiectelor: 21 Februarie – 25 Februarie 2022;
  • Data afișării Listei finale cu proiecte eligibile care pot fi votate: 28 Februarie 2022;
  • Perioada în care cetățenii vor vota proiectele eligibile: 1 Martie -31 Martie 2022;
  • Data afișării Listei finale cu proiectele câștigătoare care urmează să fie implementate: 4 Aprilie 2022.

Bugetul alocat de Consiliul Județean pentru acest proces de bugetare participativă este unul modic, de numai 500.000 lei, dacă ne gândim că Primăria Municipiului Bistrița a alocat în bugetul pe acest an o sumă dublă, de 1 milion de lei, iar limita per proiect a fost de 500.000 lei. La Consiliul Județean se pot depune proiecte în sumă maximă de 200.000 lei în acest an.

Extras din HCJ nr.179/2021

De asemenea, Consiliul Județean a stabilit și domeniile, respectiv subdomeniile, care sunt destinate bugetării participative, respectiv:

Extras din HCJ nr.179/2021

Observăm și aici, ca și la nivelul Primăriei Muncipiului Bistrița, absența domeniului digitalizării. Conceptul de SMART CITY, atât de popular și mediatizat prin campaniile electorale, nu se regăsește în oferta de bugetare participativă. Deși pare un aspect mărunt, acest lucru relevă lipsa de apetență a administrațiilor față de digitalizare, care odată finalizată reduce birocratizarea, setează posibilități diverse de interacțiune a cetățenilor cu autoritățile, permite efectuarea de servicii de la distanță.

Nu există modernizare a autorităților locale sau județene în absența unor servicii digitalizate iar soluțiile informatice sunt și mai mult valorificate acum în perioada pandemică. Spre exemplu, la nivelul Consiliului Județean Timiș pe domeniul IT și telecom există depus un proiect SMART TIMIȘ, care își propune tocmai astfel de lucruri. Totodată la nivelul municipiului Alba-Iulia funcționează cel mai complet concept de SMART CITY din România, realizat cu partenerii privați din industria IT și telecomunicații.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...