În timp ce India se abține, studenții indieni susțin pacea

de Ion Lucian Petraș

Context: India, în calitate de membru tem­porar al Consiliului de Securitate al ONU, s-a abţinut de la votul unei rezoluţii de condamnare a invaziei Rusiei săptămâna trecută, împreună cu China şi Emiratele Arabe Unite, relatează Financial Times.

              În timp ce India susține declarativ intervenția Rusiei în Ucraina, aflăm acum că peste 5000 de studenți indieni urmau cursuri la facultățile din Ucraina, iar circa 2000 de studenți indieni învățau la universitățile din Harkov înainte de război.

În noaptea de 2 spre 3 martie a.c., un grup de aproximativ 80 de studenți indieni au ajuns la Sighetu Marmației. Ambasada Indiei la București a solicitat Consiliului Județean Maramureș sprijini pentru a le asigura cazare într-un singur loc pentru tot grupul și transport până la București, de unde vor lua avionul înapoi spre casă.

Studenții indieni ajunși la Sighet fac parte dintr-un grup de 300 care a pornit din Harkov, dar care s-a separat în momentul în care așteptau să urce în tren pentru că a început bombardamentul. Până la această ora, aproximativ 150 dintre ei sunt pierduți prin Ucraina, nu se poate lua legătura cu ei.

Conform lui Bogdan Zaharia, consilier județean USR, studenții la arhitectură, medicină sau construcții încearcă de la începutul conflictului să fugă din Harkov, dar criteriile de îmbarcare îi prioritizează pe cei albi, iar pe cei de culoare îi lasă la urmă, aproape tot timpul rămânând fără locuri în trenuri. Bogdan Zaharia spune că studenții, după 5 zile de petrecut nopțile în metroul orașului, unde nu au reușit să doarmă deloc, au decis sa facă tot posibilul să plece, inclusiv să se lupte pentru locurile lor în tren.

Bogdan Zaharia remarcă faptul că guvernul indian a ales să se abțină de la votul dat la Națiunile Unite pentru a condamna războiul început de Rusia, în timp ce România se străduia să găsească soluții pentru refugiații indieni. “Astfel acest guvern alege să calce în picioare suferința propriilor cetățeni și să ia indirect partea agresorului. Într-un exercițiu de imaginație, mă gândesc cum s-ar fi simțit cei de la ambasadă dacă am fi ales să răspundem apelului lansat de către ei cu “abținere”. Probabil atunci ar fi înțeles nebunia gestului pe care ei l-au făcut.” mai spune Bogdan Zaharia.

              Într-o primă etapă studenții au fost cazați în tabăra de pe stadionul din Sighetu Marmației și apoi au fost mutați la Milișăuți, județul Suceava, unde s-au adunat peste 800 de studenți indieni. Din Milișăuți se transferă zilnic spre București studenții refugiați din calea bombelor care pleacă apoi spre India. Conform monitorulsv.ro în Ucraina erau peste 5000 de studenți indieni așa încât se așteaptă ca fluxul să fie consistent în continuare. Primarul din Milișăuți a lansat un apel la solidaritate pentru a sigura masa caldă și în special apă, fiind necesare resurse importante având în vedere numărul mare de studenți.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%