Poezia Răsunet scrisă de Andrei Mureșanu a fost publicată prima oară pe 21 iunie 1848 (174 de ani)

Date:

Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud ne amintește pe Facebook că la 21 iunie 1848, în numărul 25 din ” Foaie pentru minte, inima și literatură”, apare pentru prima oară poezia „Răsunet” scrisă de bistrițeanul nostru, Andrei Mureșanu, poezia fiind actualul Imn al României – „Deșteaptă-te române!”. Imnul a fost cântat pentru prima oară, pe muzica lui Anton Pann, în Parcul Zăvoi din Rm. Vâlcea, la 29 iulie 1848.

          Despre poetul Andrei Mureșanu

Andrei Mureșanu s-a născut în orașul Bistrița în familia unui arendaș. Tatăl, Teodor, ținea în arendă, la Bistrița, o moară de argăsit scoarță, care abia asigura existența familiei relativ numeroase: soția și trei copii. Casa în care locuiau era compusă dintr-o singură chilie ceva mai largă, și o tindă.

Mureșanu a făcut parte dintre conducătorii Revoluției din 1848, ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său Răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar – fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”.

În 1990 Deșteaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României, fapt pentru care municipiul Bistrița este supranumit și Oraș al Imnului Național.

După Revoluția de la 1848 Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănătatea precară, a murit în 12 octombrie 1863 la Brașov.

Despre Ziua Imnului Național

În fiecare an pe data de 29 iulie se organizează o ceremonie publică cu ocazia Zilei Imnului Național, în Piața Centrală, la Statuia poetului Andrei Mureșanu.


Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

sursa foto: Facebook Arhivele Naționale BN

sursa foto: Facebook Arhivele Naționale BN

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ce fapte penale au mai săvârșit șoferii din județul Bistrița-Năsăud?

Conform Buletinului de presă transmis de Inspectoratul Județean de...

ADI DEȘEURI anunță programul de colectare a deșeurilor în municipiul Bistrița pe luna decembrie 2023

”IMPORTANT!Programul de colectare a deșeurilor reciclabile, pentru MunicipiulBistrița și...

Documentele de urbanism se pot consulta online pe site-ul Primăriei Bistrița

Primăria Bistrița asigură locuitorilor săi pe site-ul instituției o...

Expoziție fotografică la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud

Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud organizează o nouă...