Când numele legii e nelegiuirea, Cristina Rusu, profesoara care și-a câștigat dreptatea la CEDO

Într-o scrisoare deschisă, profesoara Cristina Rusu face un apel la conștiința judecătorilor care a dat deciziile strâmbe din România prin care a fost repudiată de sistemul de învățământ și etichetată drept reclamagiu de profesie. Deși a primit recent compensațiile în valoare de 9 mii de euro, profesoara spune că este dezamăgită că acești bani sunt luați de la contribuabili, care nu au greșit cu nimic.

Textul de mai jos aparține profesoarei Cristina Rusu.

„Ce mai faceți, doamna/domnule judecător?

Nu ne-am văzut de mult timp, de vreo zece ani mai exact. Sunt eu, justițiabilul care a venit tremurând la fiecare termen de judecată, încercând din răsputeri să-și dovedească nevinovăția, uitându-se la dumneavoastră ca la trimișii lui Dumnezeu, veniți să împartă dreptatea printre muritorii de rând. 

              Eu sunt bine acum; după ani întregi de frământări, mi-am găsit dreptatea la CEDO. Dar bucuria nu este deplină, în suflet port încă cicatricile hotărârilor nedrepte pe care le-ați pronunțat și care mi-au adus multă suferință.

            Nici nu știți cât de încrezătoare m-am prezentat în fața dumneavoastră (după șocul primirii unei cereri de chemare în judecată), crezând că, în justiţie, adevărul e literă de lege și că hotărârile se pronunță întotdeauna după analiza temeinică și obiectivă a probelor de la dosar. Când mi-am dat seama că sunt naivă, era prea târziu: pierdusem la fond şi, mai apoi, recursul pe care l-am aşteptat înfrigurată, sperând ca dumneavoastră, cei de la instanţa de control judiciar, să îndreptați neregulile din prima instanţă.

                Sentința și decizia mi-au adus nedreptate, multă umilință și nopți nedormite în care plângeam căutând soluții, căci nu-mi imaginam că voi putea să port, peste ani, ca un stigmat, povara acestor hotărâri. Nici nu pot descrie durerea sufletească ce mă cuprindea ori de câte ori aruncam ochii pe ultima pagina şi vedeam expresia ,,În numele legii”, scrisă cu litere de-o șchioapă, care părea că râde în hohote de mine. Şi, ca şi cum nu ar fi fost suficient, a apărut marginalizarea, dar și daunele morale pe care m-ați obligat să le plătesc.

            Pot ierta oamenii (chiar și judecătorii) atunci când greșesc, nu și pe cei care acționează cu rea-credință; pentru dumneavoastră am fost, cel mai probabil, doar un profesor obraznic care a îndrăznit să-și înfrunte inspectorul și care trebuia pedepsit. Am citit de nenumărate ori sentința și decizia ca să vă dau circumstanțe atenuante, dar n-am reușit să fac acest lucru. Vă contrazic probele de la dosar și argumentele prin care ați încercat să mă convingeți că sunt vinovată, dar care pot fi demontate foarte ușor, chiar și de către necunoscători în ale Dreptului, așa cum eram și eu atunci când am redactat singură cererea către instanța europeană.

Nu pot să mint, m-am bucurat când unul dintre dumneavoastră a fost condamnat pentru fapte de corupție. Bănuiesc că a simțit atunci cum este să-ți trăiești viața între două termene de judecată: programezi totul până la următorul termen, dincolo de care nu te mai gândești, ca și cum lumea n-ar mai exista. Deosebirea dintre cazul meu şi cel al doamnei judecător este dată de vinovăția pe care a recunoscut-o (cerând judecarea în procedură simplificată) şi care se poate traduce prin acceptarea că a încălcat, cu bună ştiinţă, legea. Eu am fost pedepsită de instanţă tocmai pentru că am semnalat instituțiilor din învățământ o situaţie de încălcare a legii.

În unele momente de reflecţie, pe care sper că le aveţi, vă gândiţi ce simte un om care așteaptă dreptate de la apărătorul prin excelenţă al dreptăţii și primește în schimb nedreptate?

În spatele unui dosar stă un suflet de care nimeni nu are dreptul să își bată joc. Mă întreb,  oare câte suflete ați mai zdrobit în urma deciziilor dumneavoastră și câte au purtat în ele, până la mormânt, povara unor hotărâri injuste?! Eu sunt un caz fericit din acest punct de vedere. Am îndrăznit să cred că cineva o să-mi facă dreptate și așa a fost, dar mă gândesc, cu tristețe, că alți justițiabili n-au avut aceeași șansă.

            Am încasat recent de la statul român cei 9000 de euro câștigați la CEDO (deși nu am luptat pentru bani), dar am simțit amărăciune că nu primesc această compensație de la dumneavostră. Eu am plătit datorită hotărârilor pe care le-ați pronunțat și care s-au dovedit nedrepte, dumneavoastră n-ar trebui să plătiți acum?! A, știu, legea, în fața căreia suntem, teoretic, egali cu toții, vă scutește de acest efort, punându-l în spatele contribuabilului nevinovat.

   Ar mai fi multe de spus, căci în zece ani am trăit cât pentru o viață, dar mă opresc aici. Înainte de a încheia, îndrăznesc totuși să vă rog un lucru. Nu pentru mine, deoarece acum nu mai puteți face nimic, ci pentru ceilalți oameni care se prezintă în fața dumneavoastră: să analizați temeinic documentele de la dosar și să cântăriți foarte bine orice hotărâre deoarece, în fapt, cântăriţi viaţa unui om, iar în acest context, o hotărâre nedreaptă nu poate fi scuzată prin nimic.

             Vă cer acest lucru în numele Dreptăţii în care sper că dumneavoastră mai credeţi şi în numele Legii pe care aveţi datoria să o apăraţi.

                              Justițiabil umilit de instanțele românești, câștigător la CEDO, Cristina Rusu

Ce s-a întâmplat cu judecătorii care au dat sentințele din România?

Doi dintre ei au avansat în carieră.

Sentința la Judecătoria Bistrița a fost dată de judecătorul Rareş Răzvan Costea care între timp a promovat în carieră și este actualmente preşedintele Tribunalului Specializat Cluj. Din postura de judecător la Judecătoria Bistrița în 2013 a dat sentința care susţinea că declaraţiile publice ale doamnei Cristina Rusu, care au făcut obiectul procesului, respectiv concursurile cu elevi, nu sunt de interes public. 

La recurs cauza a fost judecată la Tribunalul Bistrița-Năsăud, completul de trei a fost format din Camelia Nășcutiu, președinte, Corina Iacob, judecător, Ildiko Simionescu, vicepreședinte tribunal. Același complet a fost implicat un an mai târziu în dosarul DNA privindu-l pe secretarul de stat din ministerul justiției, Ovidiu Puțura. Toate trei judecătoarele au fost luate pe sus atunci în 2015 și duse la București la audieri.

La final, una dintre judecătoarele care au dat sentința în cazul Petrean vs. Rusu, celebra Corina Iacob, a fost condamnată în urma anchetei DNA la 2 ani și 8 luni cu suspendare pentru corupție. Corina Iacob a fost eliberată din funcție în octombrie 2019 după ce a fost sub anchetă 2 ani. „Eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Bistriţa-Năsăud a doamnei Corina Iacob, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni prin care se aduce atingere prestigiului profesiei”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Judecătoarea Ildiko Simionescu a avansat din postul de vicepreședinte de tribunal de la vremea procesului în funcția de președinte al Tribunalului BN, fiind numită în 19 decembrie 2019 pe această funcție care reprezintă cel mai înalt grad de magistrat din județ. Doamna Simionescu a fost adusă la audieri la DNA în dosarul Puțura, dar nu a fost inculpată niciodată.

Cealaltă judecătoare Nășcuțiu Camelia s-a pensionat pe 15 decembrie 2020.

Niciunul din cei patru judecători care au dat sentințele invalidate de CEDO nu vor răspunde în vreun fel pentru modul în care au încercat să pună pumnul în gură unei profesoare ce a semnalat nereguli în organizarea concursurilor școlare.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%