Casa Capsa, hotel, braserie și cofetărie in București.

Un monument istoric de clasă A cu multă personalitate apreciat și frecventat de elita intelectuala a Bucureștiului. Situat pe Calea Victoriei aproape de Cercul Militar și de Univesitate, Casa Capșa reunea vârfurile intelectualității românești la discuții și dezbateri diverse.

Până la Primul Război Mondial (1914-1918), Casa Capșa era interzisă boemei literare, fiind rezervată doar protipendadei, ultimii boieri, oameni publici și ziariști; se discutau politică, campanii de presă și cancanuri. În timpul războiului aici a fost instalată popota unei trupe de ofițeri bulgari.

Poetul Virgil Carianopol afirma: „Ca să devii scriitor, trebuia să obții botezul Capșei, care, fără nici o firmă literară, era totuși redacția redacțiilor, nodul gordian al trecerii spre nemurire.”

Tudor Arghezi numea Capșa: „Singurul local intelectual de pe Calea Victoriei.”

Situată pe Calea Victoriei, la intersecția cu strada Edgar Quinet, în apropiere de Cercul Militar Național, este hotel, cofetărie, cafenea și restaurant. Era cea mai mare firmă de restaurante și cofetării de la noi, ajunsă vestită în toate centrele Europei, în istoria culturală a orașului cafeneaua rămânând cea mai cunoscută, un loc al boemei bucureștene.

Pe locul ocupat astăzi de clădire erau situate, la sfârșitul sec. XVII, casele și curtea boierului Radu Slătineanu. În 1830, italianul Eronimo Momolo (fost bucătar al domnului Grigorie IV Ghica) a cumpărat casele și, în sala de jos, a deschis un birt vestit prin mâncărurile italo-orientale, iar prin 1836, deasupra birtului, o sală de bal, cunoscuta sală „Momolo” sau „Slătineanu”, unde aveau loc cele mai frumoase baluri din Capitală. Clădirea a fost cumpărată în 1868 de frații Capșa, Constantin și Grigore. Ei deschid aici Cofetăria „La doi frați, Constantin și Grigore Capșa”. În 1876 Constantin s-a retras din această asociere, rămânând numai Grigore. Alături de cofetărie, acesta a ridicat și un hotel (în 1886) și apoi Cafeneaua „Capșa” (în 1891).

Succesul Casei Capșa a dus la apariția mai multor fabrici de bomboane și ciocolată, care își deschid și magazine de desfacere în București, Sinaia, Iași ș.a. În 1869, Casa Capșa a devenit furnizor al Curții Domnești, dar și al altor case regale, precum cea a Serbiei și Bulgariei. Până la Primul Război Mondial (1914-1918), Casa Capșa era interzisă boemei literare, fiind rezervată doar protipendadei, ultimii boieri, oameni publici și ziariști; se discutau politică, campanii de presă și cancanuri. În timpul războiului aici a fost instalată popota unei trupe de ofițeri bulgari.

După moartea lui Grigore Capșa, „Casa Grigore Capșa” s-a transformat, în 1931, în urma unor probleme juridice, în „Comandită simplă”, unul dintre primii directori fiind Albert Balen. Îi urmează Rudolf Knapp, care împreună cu Ștefan Capșa (nepotul lui Grigore) au condus firma până la naționalizare (1948). Modul de organizare, personalul calificat de care dispunea și specialitățile pe care le oferea au permis Casei Capșa să dețină mult timp monopolul tuturor banchetelor oficiale și neoficiale, al recepțiilor și meselor oficiale și particulare din București și din țară. Pentru a-și păstra prestigiul, Casa Capșa a folosit metode de preparare dintre cele mai înaintate pentru perioada respectivă, urmașii lui Grigore Capșa mergând regulat la Paris pentru a aduce mostre din cele mai noi produse de cofetărie. După o analiză amănunțită ele erau introduse în fabricație, astfel că la Capșa apăreau mereu noutăți. Exista obiceiul, devenit o regulă respectată cu strictețe, ca în fiecare dimineață produsele de cofetărie din ziua precedentă să fie vândute la preț de cost personalului. Mulți lucrători au fost aduși de la Paris: Joseffe Cambasse, Manchosse (șef-bucătar), Georges Leroy (șef-cofetar bombonier), cel care a preparat prima dată la București bomboanele „truffe”, Lucien Bertola și Marius Cadillac (chelneri).

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%