Deputatul Bogdan Ivan are o inițiativă legislativă pe tema consumului de droguri

O inițiativă legislativă pentru modificarea Legii 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu substanțe psihoactive, care să permită controale inopinate și teste antidrog în școli și la festivaluri, a fost anunțată de deputații PSD de Bistriţa-Năsăud, Daniel Suciu și Bogdan Ivan, scrie Agerpres.

Potrivit deputatului Ivan Bogdan, printre iniţiatori se numără şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, iar măsurile anunţate vor fi “dure”.

“Împreună cu colegul şi prietenul meu, deputatul Daniel Suciu, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, liderul grupului PSD, Alfred Simonis, deputatul Nicu Niţă, şefa comisiei juridice, Laura Vicol, şi mulţi alţi colegi social-democraţi, am depus un proiect de lege prin care completăm Legea 194/2011, privind combatarea operaţiunilor cu substanţe psihoactive. Ce vom face concret: vom da putere instituţiilor statului, să aplice legea acolo unde până acum nu puteau să intervină: şcoli, universităţi sau festivaluri, prin controale inopinate. Sunt măsuri dure care pot supăra, dar situaţiile de acest gen pot fi stopate doar prin măsuri ferme! Flagelul drogurilor nu poate fi oprit din vorbe, analize şi întruniri, ci prin respectarea legii”, a scris deputatul Bogdan Ivan pe pagina sa de socializare.

Conform draftului de proiect pus la dispoziţia Agerpres de către deputatul PSD Daniel Suciu, modificările propuse prevăd ca, “în cazul în care există sau se presupune în mod justificat că există un risc de a se efectua operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive în unităţile de învăţământ, preuniversitar şi universitar, publice sau private, sau locaţiile de desfăşurare evenimente, reprezentaţii legali ai inspectoratelor judeţene de poliţie pot dispune organizarea unor controale inopinate operative în unităţile de învăţământ, preuniversitar şi universitar, publice sau private, sau locaţiile de desfăşurare evenimente”.

În cadrul acestor controale în unităţile de învăţământ şi la festivaluri, pot fi utilizate şi mijloace de testare antidrog omologate.

Iniţiativa legislativă menţionează că “refuzul persoanei de a se supune testării în cadrul controlului operativ inopinat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”.

Se prevede, de asemenea, că “în situaţia în care echipa de control urmează a desfăşura controlul în unităţile de învăţământ cu elevi minori, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copiilor vor asigura prezenţa unui psiholog”.

Vor fi considerate zone de risc unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar, publice sau private, locaţiile de desfăşurare evenimente şi orice alte zone unde există indicii că se desfăşoară fără drept operaţiuni care au ca obiect produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Reamintim că în luna iulie, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, care este şi liderul organizaţiei judeţene a PSD, a trimis o scrisoare în numele instituţiei către preşedintele Klaus Iohannis, către conducerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor şi către miniştrii Afacerilor Interne şi Sănătăţii, prin care a tras un semnal de alarmă în legătură cu numărul tot mai mare al consumatorilor de substanţe psihoactive, în special tineri, cerând măsuri de combatere a acestui flagel.

De asemenea, în cadrul Consiliului Local al Municipiului Bistrița s-a decis constituirea unei comisii care să analizeze eventualele măsuri și soluții pentru prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor.

La începutul anului 2022 după decesul unor tineri din Bistrița am inițiat campania Bistrița spune NU drogurilor! prin care am solicitat instituțiilor publice cu atribuții să ia măsuri pentru prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor. De atunci subiectul a fost preluat de diverse grupuri politice care sper să nu ducă în derizoriu un subiect foarte important pentru sănătatea copiilor.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%