Atenție se fură lemne din livezi: la Cușma fenomenul a luat amploare.

foto generica

Un fenomen infracțional a reapărut în viața deținătorilor de livezi, respectiv furtul de lemne și defrișarea efectivă a livezilor. În perioada aceasta pomicultorii merg să își culeagă recolta și descoperă spre surpriza lor că au rămas cu niște cioate, acolo unde erau pomi de 15/20 de ani.

La Cușma, localitate din comuna Livezile, cunoscută pentru livezile de pruni, peri și meri, a reapărut fenomenul tăierii copacilor din livezile oamenilor. Am discutat cu mai mulți proprietari de livezi care mi-au relatat situația cu care se confruntă de mai mulți ani, însă în acest an se manifestă mai agresiv ca niciodată.

Pentru că acțiunile ilegale sunt desfășurate de mai mulți tineri certați cu legea, oamenilor deja le este frică pentru viața și proprietatea lor. În fapt, două cete de tineri cu vârste între 17 și 20 de ani sunt suspectați că taie copacii din livezile oamenilor și le valorifică ca lemne de foc. Un astfel de fenomen a mai fost semnalat în urmă cu câțiva ani, însă ulterior a scăzut apetitul hoților pentru lemnul din livezi. În prezent, pe fondul crizei de lemn și a creșterii prețurilor la lemnul de foc, anumite categorii ale populației cu venituri scăzute apelează la astfel de practici, generând pagube importante.

Pagubele economice sunt importante pentru că un păr la 15-20 de ani vechime are o producție însemnată de fructe și tăierea lui ar trebui să reprezinte o faptă mai gravă decât furtul de lemne din pădure.

DIn discuțiile pe care le-am avut cu proprietarii de livezi reiese faptul că nici administrația locală a comunei Livezile și nici Poliția nu îi protejează în niciun fel față de aceste atacuri la proprietatea privată. Oamenii sunt lăsați să se descurce singuri, în voia sorții și la dispoziția unor rău făcători care au început să își facă veacul prin Cușma.

La sesizarea unui polițist, spre exemplu, acesta a reacționat spunând că „doar ce pagubă așa mare sunt zece pomi”. O astfel de mentalitate este total greșită. O dată că e vorba de proprietatea privată, apoi că pomul respectiv produce în fiecare an fructe, adică e o investiție pe termen lung, mai mult oamenii au așteptat ani de zile până când pomul să intre pe rod și să aibă o producție. Dacă polițiștii numără cioatele din livezi și le calculează ca lemn de foc înseamnă că nu au plantat un pom în viața lor. Una e să tai 10 pomi productivi și alta e să tai niște brazi.

Oamenii din Cușma au apelat la presă, în disperare de cauză, pentru că nimeni nu ia nicio măsură și poliția desconsideră efectiv astfel de fapte, de parcă polițiștii fac o selecție a cazurilor, de unele se ocupă și de altele nu. Facem și noi un apel către mai marii poliției bistrițene să fie mai receptivi la problemele reale din comunitățile rurale ale județului și să își facă datoria pentru cetățeni. O să vină și BMW-urile fiți liniștiți!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%