Vreau și eu un olandez, un guvern olandez!

Neata buna!

Imi propun să fac aici câte o postare despre subiectele fierbinți ale zilei de ieri. Cele mai interesante teme apărute în ultima zi pe agenda publică. Las o noapte să treacă peste ele pentru că e bine să te detașezi puțin de subiectul fierbinte și noaptea e un sfetnic bun.

 Azi vă vorbesc despre Schengen și România.

Am văzut două exerciții de voință politică și de democrație, pe de o parte Parlamentul European s-a alăturat Comisiei Europene și a cerut printr-o rezoluție acceptarea României în Schengen. Apoi, chiar ieri, într-o altă demonstrație a democrației și voinței poporului în Parlamentul Olandei s-a votat un mandat pentru neacceptarea României în Schengen.

Am văzut apoi reacția furibundă a deputatului PNL Robert Ionatan Sigartău pe Facebook, care face trimitere directă la mafia din Rotterdam, drogurile din Amsterdam și alte probleme ale Olandei.

Dincolo de dezbaterea Constanța vs. Rotterdam (care există și poate să fie evaluată și analizată serios oricând, inclusiv într-un doctorat, că e la modă acum) trebuie să vedem că exercițiul Olandei este unul democratic, oricât de nedrept ni se pare. Olanda joacă tare și o face în limitele jocului. Apoi, Olanda este principalul investitor străin din România, spre surpriza unora acest loc unu în topul investițiilor străine nu e ocupat de Austria, Germania sau Franța, care au cerut și primit câte o ciosvârtă, atunci la intrarea în NATO sau la aderarea la UE. Nu, Olanda chiar a investit serios în România și a pornit multe afaceri de la zero. Discursul anti-olandez din ultima vreme, regăsit pe la cafenele și localuri până la nivel de miniștrii, deputați sau euro-deputați credeți că va rămâne fără vreun ecou? Ce se va întâmpla cu muncitorii care azi lucrează în fabrici patronate de olandezi? Nu știu, dar cred că nu e bine să aruncăm cu noroi în unii care vin și dau locuri de muncă în țărișoara noastră.

Trebuie spus că Olanda ne reproșează pe bună dreptate anumite lucruri, cum sunt legile justiției, corupția, MCV și alte metehne vechi pe care noi nu le mai vedem la TV pentru că, ghici ce, presa mainstream e plătită de partidele de la putere. Că noi nu le vedem e o chestiune, dar că alții le văd și țin cont de ele e altă chestiune. Problema Schengen a fost tot timpul la noi și nu la ei, pentru că noi nu am reușit să cuplăm la mentalitatea Schengen, adică faptul că nu e destul să ai echipamente, reguli/legi și oameni la granițe, tot acest sistem trebuie să și funcționeze (am văzut zeci de kg de droguri în derivă prin Marea Neagră pe litoral, am avut un avion ucrainean care făcea curse pentru contrabandiști de țigări ș.a.).


Nu Olanda ne împiedică să avem legi bune pe justiție, nu olandezii au tras frâna de mână la lupta anti-corupție (de era să ne răsturnăm) și nu deputații olandezi au ciopârțit legea avertizorului de integritate. Nu în Olanda sunt problemele cu politicienii doctori de carton plagiatori. Ce credibilitate are România când trebuie să trimită doi plagiatori la negocierile cu Olanda, pe Ciucă și Bode? Sau Predoiu, ca ministru al justiției care a promovat proiecte de legi împotriva justiției, el ce credibilitate are? Cum să privească Olanda faptul că legile justiției au fost mătrășite de o comisie din Parlamentul României condusă de Vicol (avocatul clanurilor, din politică și interlopă)?
Dragii mei, problema nu e Olanda, problema e Românica, unde politicul nu știe, nu poate și nici nu își asumă răspunderea pentru acest eșec.

Cel mai mare risc din toată povestea asta este dat de faptul că euroscepticii vor prinde avânt în România, că unii se vor supăra pe UE și că această situație va fi exploatată de suveraniști, care abia așteaptă un motiv (dar nici asta nu e vina Olandei).
În rest, iubesc lalelele și admir puterea economică a Olandei, o țară relativ mică din Europa care însă știe ce vrea și cum să își planifice viitorul.

Pentru cei care cred în continuare că povestea cu portul Constanța e o marotă sau un fake news, pun și eu o poză cu datele eurostat (am văzut că se poartă mai nou să pui o poză și să infirmi studii și cercetări făcute de academicieni pe bune). Pentru mine poza asta spune că portul Rotterdam este în stagnare din 2010 până în 2020, deci nu mai are spațiu de creștere. În schimb portul Constanța, dar și altele, este pe plus, o mică creștere (pentru că noi nu facem nimic pentru dezvoltare serioasă), așa cum au și alte porturi de dimensiunea Constanței. Rotterdam e un colos cu picioare grele care acum bate pasul pe loc, economic vorbind. Constanța este ceea ce se cheamă o oportunitate, are nișa ei de mărfuri, poate crește încă foarte mult și are avantajul căilor ferate, adică peste 30% din containere se duc din port pe calea ferată, ceea ce este și o cerință a UE, pe care toate porturile trebuie să o îndeplinească până în 2050. Studiile făcute inclisv de olandezi, dar și de germani prin Deutsche Bank, relevă că Rotterdam va merge în declin, sigur că nu Constanța este principalul competitor al portului Rotterdam și e la mintea cocoșului că nu. Dar intrarea României în Schengen ar face Constanța mai atractivă și creșterea aceea care este acum mică va crește mare într-un timp mai scurt. Ce face Olanda prin blocarea noastră? Cumpără timp pentru economia lor. Cu cât amână aderarea României la Schengen cu atât vor avea mai mult timp să se adapteze la noile condiții. În economie e importantă stabilitatea și predictibilitatea, ori olandezii asta și fac acum, păstrează aceeași stare de fapt care i-a avantajat până acum. De ce să își bage ei singuri bețe în roate? Numai noi suntem experți la asta. Vreau și eu un olandez, un gurvern olandez!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%