articol scris de Răzvan Petri
Uite cum arată ultimii 20 de ani (aprox) de politică românească dacă dăm la o parte scandaluri, demisii, campanii, răsturnări de situație și alte distracții.
Din 2004 până în 2022 la putere au fost mai mult sau mai puțin aceleași partide împreună cu sateliții lor. Prima breșă în front a avut loc în 2020 când un partid anti-sistem a reușit să ajungă partener junior într-o coaliție care a rezistat mai puțin de un an. La scurt după, partidele mainstream au încropit, din nou, o …
Din 2004 până în 2022 la putere au fost mai mult sau mai puțin aceleași partide împreună cu sateliții lor. Prima breșă în front a avut loc în 2020 când un partid anti-sistem a reușit să ajungă partener junior într-o coaliție care a rezistat mai puțin de un an. La scurt timp după, partidele mainstream au încropit, din nou, o mare coaliție (care adună, împreună, peste 60% din voturile din Parlament) pe care jurau cu puțin timp înainte că nu o vor reface niciodată.
Finanțate de bugetul de stat, fără să facă mari eforturi să promoveze politici publice originale (sau măcar noi pentru spațiul românesc), dar preocupate să transforme campaniile electorale în spectacole care au în centrul lor diferite personaje politice efemere, partidele românești au creat un sistem profund cartelizat.
Din punct de vedere academic este interesant de observat felul în care sistemul de partide se osifică prin acțiunea partidelor tradiționale care împing modificări legislative care le avantajează și își măresc dependența de resursele statului, de exemplu, din 2008 până astăzi, subvențiile partidelor au crescut de 32 de ori. Mai mult, în ton cu teoria partidului cartel, dezvoltată de Katz și Mair, este de remarcat felul în care partidele cartel își creează singure propria competiție. Status quo-ul este din ce în ce mai contestat de partide anti-sistem care apar ca reacție la monopolul partidelor mainstream.
Altfel, din perspectiva cetățeanului, asistăm la un meci continuu între eternii incumbents și din ce în ce mai mulți challengeri din care nu este încă foarte clar “ce ne iese nouă”. Există puține dovezi palpabile că amenințarea partidelor contestatare crează motive suficiente pentru concesii notabile din partea majorității tradiționale, iar perspectiva unei victorii clare (adunarea unei majorități guvernamentale) a forțelor reformiste este, deocamdată, limitată.
Ce voiam să spun: să vezi chestiile astea într-un tabel really puts things into perspective.
