Agenția Județeană pentru Plăți și Intervenție Socială Bistrița – Năsăud lucrează cu un interpret mimico-gestual autorizat pentru a comunica cu persoanele cu deficiențe senzoriale de tip surdo-cecitate

Date:

AJPIS Bistrița-Năsăud asigură plata beneficiilor/drepturilor sociale unui număr mediu de 123.497 titulari, pentru care asigură și gestiunea beneficiilor (acordare și plată beneficiu, modificări cuantum, domiciliu sau reprezentanți legali, suspendări și reluări la plată, încetări sau repuneri în plată, stabilire, comunicare și urmărire debite), verificarea beneficiarilor din evidențe și a unui număr de 74 servicii sociale existente pe raza județului. Activitatea se desfășoară prin cei 33 de angajați ai instituției, informatizarea gestiunii beneficiarilor în mare parte prin programul informatic SAFIR, reprezentând soluția care permite efectuarea numeroaselor operații în termenele prevăzute de actele normative.

În vederea comunicării optime cu persoanele cu deficiențe senzoriale de tip surdo-cecitate, AJPIS Bistrița-Năsăud dezvoltă în acest moment un sistem de comunicare eficient între solicitant și ghișeul relații cu publicul, prin intermediul unui interpret mimico-gestual autorizat. Realizarea comunicării se face prin sistem video pentru a evita deplasările suplimentare și doar cu sprijinul interpretului mimico-gestual pentru a respecta drepturile persoanelor cu dizabilități, aspect prevăzut de legislația actuală. Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 61, autoritățile publice au obligația să ia măsuri specifice prin care să asigure interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual și ai limbajului specific persoanelor cu surdocecitate. De asemenea, conform Legii nr. 27/2020, privind limba semnelor române (LSR), autoritățile trebuie să pună la dispoziție interpreți autorizați, la cerere sau din oficiu, nerespectarea acestor predeveri fiind sancționată cu amendă de la 10 la 20 de mii de lei.

Conform informațiilor prezentate în Colegiul Prefectural de directorul AJPIS BN, Ani Bob, agenția națională a desfășurat de mai mult timp un amplu proces de digitalizare astfel că în anul 2021 Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a ocupat locul 2 în Ghidul celor mai bune practici din Administrația Publică din România. Ghidul este elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, iar ANPIS a fost apreciată pentru Strategia de digitalizare și robotizare automată a procesului de acordare a indemnizațiilor de sprijin, gestionate de ANPIS pe perioada pandemiei de Covid-19.

Tot ca urmare a digitalizării AJPIS Bistrița-Năsăud pune la dispoziție pe pagina proprie de internet https://bistrita-nasaud.mmanpis.ro informații actualizate pentru toți beneficiarii sau solicitanții de drepturi de asistență socială, cu privire la:

  • Prezentarea principalelor beneficii de asistență socială sau beneficii de asistență socială care au element de noutate legislativă/aplicabilitate;
  • Informații cu privire la finanțarea serviciilor sociale, finanțări nerambursabile, campanii de informare ale Ministerului Muncii și Protecției sociale; 
  • Formulare tip care se pot descărca în vederea completării și transmiterii on-line;
  • Cereri de modificare a beneficiilor de asistență socială on-line;

Toate aceste informații sunt prezentate în format accesibil unui public cât mai larg, inclusiv pentru persoanele cu deficiențe senzoriale.

Strategia a propus și realizat un sistem digital de preluare a cererilor de indemnizații de sprijin, pe platforma https://aici.gov.ro prin listarea opțiunilor de solicitare a tipului de indemnizație precum și a agențiilor teritoriale de domiciliu. După selectarea tipului indemnizației și a agenției teritoriale, platforma pune la dispoziția solicitanților o cerere on-line, cu criterii de verificare în vederea eliminării erorilor. Cererile completate sunt distribuite conform algoritmului, robotizat, către AJPIS județene în vederea soluționării, fiind eliminate deplasările, așteptarea la ghișeu, solicitarea de informații suplimentare.

AJPIS Bistrița-Năsăud a desfășurat activități de informare și îndrumare în relația cu unitățile administrativ teritoriale, astfel încât documentele privind solicitarea și stabilirea drepturilor, precum și cele de modificare sau încetare să fie transmise doar în format electronic la adresa de e-mail dedicată ajpis_bn.uat@mmanpis.ro, de unde sunt descărcate și păstrate după operare în arhiva electronică a instituției.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Via Transilvanica a câștigat premiul publicului la premiile Europa Nostra cu 27 de mii de voturi, record absolut

Via Transilvanica a câștigat ieri seară premiul publicului la...

Viceprimarul Stan Călin e la serviciu dar de fapt e la chef

Preocupat de problema arborilor care urmează să fie tăiați...

Cum a ajuns justiția din România un sistem piramidal, controlat de o mână de oameni (I)

Articol preluat din presshub.roCum a ajuns justiția din România...

La mulți ani, Google! 25 de ani de căutare!

Google aniversează 25 de ani de la înființare, motorul...