Urbanismul din Primăria municipiului Bistrița blochează dezvoltarea orașului

Săptămâna trecută Marius Negrea, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari din Bistrița, a prezentat pe larg, într-un interviu acordat observatorbn.ro, problemele din urbanismul bistrițean. Conform omlui de afaceri bistrițean, acum, în pragul unei noi crize economice severe, se află în situația de a avea un teanc de hârtii care zac în Primăria Bistrița de peste șase luni. Marius Negrea declară că a pierdut un an prețios din viața și din afacerea sa. Un an în care lâncezeala și reticența din aparatul primăriei sunt invers proporționale cu viteza cu care au explodat prețurile la materiale de construcții, manoperă, energie.

Marius Negrea/sursa foto: observatorbn.ro

Mai spre finalul interviului Marius Negrea furnizează o știre interesantă și anume că este interesat de o candidatură pentru administrația locală și consideră că este în măsură să schimbe lucrurile care în prezent nu funcționează.

Știrea aceasta cu candidatura lui Marius Negrea la Primăria Bistrița sau Consiliul Local ar fi făcut în mod normal înconjurul presei locale în alte vremuri. Ciudat este că în afară de propolitica.ro nicio publicație locală nu a preluat știrea, deși este un anunț important care vine din zona de afaceri a Bistriței și nu din cea politică.

Situația blocajului din urbanismul bistrițean se vede cel mai clar în cifrele prezentate de Direcția Regională de Statistică BN, conform căreia investițiile în construcții au scăzut cu circa 11% în al doilea trimestru al anului curent, mai mult la nivel regional județul stă destul de slab la numărul de autorizații de construcție emise, pe penultimul loc în fața Sălajului.

La Bistrița urbanismul este într-o situație critică aș putea spune, am discutat cu mai mulți dezvoltatori care la unison se plâng de faptul că investițiile lor sunt blocate luni de zile fie de către funcționarii din primărie, fie de către secretarul municipiului, Gaftone Floare, sau prin procese inițiate de cam aceeași cetățeni. Suspiciunea lor este că prin astfel de tertipuri birocratice se blochează investițiile unora în timp ce pentru alții se emit actele în fix aceeași zi, lucru demonstrat cu numărul de înregistrare al documentelor.

Am studiat și investigat fenomenul în mai multe articole în care am prezentat pe larg cum un anumit dezvoltator imobiliar, respectiv Runcan Construct, poate face ce vrea el în Bistrița, în totală discordanță cu legislația și cu reglementările urbanistice, iar alți investitori care au toate documentele în regulă sunt purtați abuziv prin cotloanele birocrației și pierd luni de zile cu amânări nejustificate.

Stratagemele folosite pentru a bloca investitorii sunt foarte diverse, de la solicitarea de documente în mod abuziv, până la obligarea acestora să întocmească PUZ-uri pentru zone unde urbanismul este foarte clar reglementat de PUG. În alte situații au fost atacate în instanță HCL-urile, inclusiv cele care aprobau PUG-ul, dar fără câștig de cauză. Deși petiționarii cunoșteau că nu vor obține o decizie favorabilă, au fost depuse acțiuni în instanță tocmai pentru a bloca o anumită investiție și a ține pe loc dezvoltarea unei anumite zone, fiind astfel favorizat agentul economic care are deja pe piață apartamentele la vânzare.

Recent Grupul Teraplast, care era interesat de dezvoltarea unui proiect imobiliar, a anunțat renunțarea la investiție fără un motiv evident, însă în Consiliul Local s-au dat lupte grele și s-au aruncat vorbe la fel de grave în dezbaterea acestui proiect, susținut de consilierul Urîte Florin, fost director al Teraplast.

Apele tulburi ale urbanismului au fost verificate și de polițiștii și procurorii bistrițeni, care își continuă investigațiile cu privire la o serie întreagă de acte emise de Primăria municipiului Bistrița, atât în perioada Crețu, cât și de dată recentă, sub administrația Turc. Tocmai din acest motiv, primarul a fost chemat la Inspectoratul Județean de Poliție BN să răspundă unor întrebări.

In concluzie, deși o parte din presa locală încearcă din răsputeri să ocolească subiectul urbanismului, acest lucru nu înseamnă că nu există probleme, ba dimpotrivă sunt foarte grave așa cum am arătat și vom continua să arătăm. Ceea ce ar trebui să pună pe gânduri administrația este faptul că odată trasă frâna de mână a dezvoltării imobiliare cu mare greu mai pornești din loc. Sunt etape succesive de proiectare, finanațare, execuție și vânzare care toate depind de modul cum reacționează administrația, dar cel mai important este faptul că aceste investiții asigură locuri de muncă. În plus, administrația locală ar trebui să fie direct interesată ca numărul de apartamente din oraș să crească întrucât ea încasează toate taxele din impozitul pe clădiri.

Cert este că, deși primarul Ioan Turc a promis public că va rezolva problema urbanismului la primărie, încă nu se vede nicio schimbare, dimpotrivă este mai rău, pentru că unii funcționari refuză să semneze acte de frica procurorilor, iar alții nu o fac pentru că sunt interesați. Primarul Ioan Turc a promis o întâlnire cu investitorii dar acest lucru nu s-a mai realizat, deși investițiile acestora conduc în mod direct la dezvoltarea orașului. Culmea este că actuala administrație este una liberală care se presupune că ar trebui să sprijine mediul de afaceri, în special cel autohton.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%