Grande Boss, consigliere Burduhos, bătaia nu e ruptă din RAI!

sursa Foto: ziardebistrita.ro

sursa foto: ziardebistrita.ro

Un scandal public a devenit evenimentul de maxim interes al Bistriței pentru că un consilier local PSD, mare antrenor de kickboxing, cu sală profesională cică și care ținea mai anii trecuți galele MIX Kombat la Bistrița (la care participa toată spuma interlopei, dar și diverși politicieni și oameni cu funcții) și-a luat bătaie în Clubul SKY din Piața Eminescu. Au fost făcute publice și imaginile care arată o parte din ce s-a întâmplat. Tot scandalul s-a lăsat cu niște rețineri pentru 24 de ore, cu un mesaj din partea PSD prin care se dezice de astfel de comportamente și anunță că Burduhos s-ar fi autosuspendat din partid, respectiv cu o decizie de control judiciar pentru făptași.

Nu insist pe subiect pentru că astfel de știri eu nu vreau să le promovez. Ce este totuși de spus?

Domnul acesta e promovat politic multă vreme, același Burduhos a fost promovat și susținut intens pe la galele lui și cu sala lui de antrenamente, totul pe linie de partid (PSD). Laudele au curs inclusiv din partea presei care îi făcea osanale pentru că, vezi Doamne, îi apropie pe tineri de sport și de sălile de sport. Vedem acum, odată cu scandalul, ce fel de tineri a crescut el la sala lui, i-am văzut cum au venit în gașcă să pună umărul (pumnul) și să îl ajute pe bietul antrenor hotărât să-și facă singur dreptate cu pumnul la un club din oraș. Ce fel de sportivi sunt ăștia? Nu uitați că la București unul dintre cele mai renumite clanuri interlope se numește Clanul Sportivilor. La galele de kickboxing de la Bistrița au venit tot felul de dubioși din lumea asta a sportului de contact care se confundă cu interlopa, cu cămătari, recuperatori etc. Aceasta este lumea în care se învârte consiglierul local PSD?

Nu mă miră faptul că acest personaj a ajuns să ne reprezinte în Consiliul Local, atât de jos a ajuns politica și calitatea politicienilor încât nu mă mai miră nimic. Am o nedumerire legată de reacția PSD Bistrița totuși, de ce nu l-au suspendat ei pe Burduhos, de ce au acceptat ca el să ceară suspendarea? De ce să-i dai unui golan ocazia să iasă onorabil din această poveste, atâta timp cât el nu e un om onorabil? Ring a bell? Sau de ce nu face PSD mai mult, adică să îi solicite o demisie de onoare din Consiliul Local? Asta ar demonstra că mai există speranță. Știu, veți spune că omul nu e vinovat, că beneficiază de prezumția de nevinovăție. Da, dar asta e în fața legii, în fața noastră a cetățenilor pe care îi reprezintă el în consiliul local acest om nu mai beneficiază de nimic. Nada. E un bătăuș și nimic mai mult, un golan care s-a lipit de PSD ca să îi meargă lui bine afacerile cu sala și cu gala. Un bătăuș nu poate să fie reprezentantul unor cetățeni onorabili, el poate să reprezinte alte interese însă. Dar care sunt acelea?

Așadar aștept de la PSD o reacție de orgoliu prin care să-i ceară DEMISIA cetățeanului trimis de ei pe lista PSD în Consiliul Local, demisia din funcția de consilier, pentru că un bătăuș/golan nu îi reprezintă, nici pe ei, nici pe noi, nu? Dacă PSD nu face asta înseamnă că e complice la astfel de comportamente și că îi încurajează pe consilierii locali ai marelui partid să procedeze la fel. La cât de combativă este Săsărman Augusta în ședințele de consiliu local nu m-ar mira să le aplice niște scheme celor de la PNL (când îi prinde pe la club, evident).

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%