Ion nu e un nume de slugă!

Date:

Azi e zi de sărbătoare mare, sfântul Ion, de fapt Ioan, așa e la Biserică.

Pe mine m-au botezat părinții pe ascuns cu un preot adus în casă fără să știe nimeni. Era comunism, dictatură, religia nu era privită cu ochi buni și credincioșii nici atât.

Când am crescut am întrebat și eu de ce mi-au pus nume Ion? Pe tata îl chema Ioan și am întrebat de ce pe el îl cheamă Ioan și pe mine Ion? Răspunsul a fost unul care nu prea mi-a convenit, nici nu l-am înțeles la vremea respectivă. Pe scurt, tata mi-a spus că Ioan e nume de domn și Ion e nume de slugă. Nu știu de unde a scos asta, dar mie nu mi-a căzut bine deloc.

Mai târziu în liceu când am citit romanul Ion am priceput de ce Ion e nume de slugă și nici atunci nu am fost foarte fericit cu numele pe care îl port și acum. Eu nu mă regăseam în personaj și parcă îmi era cumva rușine de el. Aveam varianta cu Lucian și așa mă prezentam peste tot.

Ulterior am aflat de la mama că de fapt prin anii 70 era în vogă un actor celebru, Ion Lucian. Mamei mele i-a plăcut mult și actorul și numele așa că asocierea de nume a venit la fix, duceam mai departe și numele tatălui și aveam un alt nume mai la modă atunci. De fapt, în timp, am observat că în anii aceia era foarte apreciat numele Lucian, am avut mulți prieteni, colegi și cunoscuți cu același nume.

După ce m-am maturizat am început să-mi accept numele de Ion și din numele de pe locul doi a trecut pe locul întâi așa cum e scris și în buletin. Acum, de multe ori, când trebuie completate acte sau diverse formulare, funcționarii îmi greșesc numele și în loc de Ion mă consemnează Ioan. Trebuie mai tot timpul să fiu atent și să le zic să modifice. Am avut și carduri emise cu numele greșit de Ioan în loc de Ion.

Pentru că foarte mulți români poartă numele Sfântului Ioan: La mulți ani, Ion, Ioan, Ioana! Să purtați acest nume cu mândrie, nu e un nume de slugă, ci un nume de sfânt.

sursa foto: captură Filmul ION

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ce fapte penale au mai săvârșit șoferii din județul Bistrița-Năsăud?

Conform Buletinului de presă transmis de Inspectoratul Județean de...

ADI DEȘEURI anunță programul de colectare a deșeurilor în municipiul Bistrița pe luna decembrie 2023

”IMPORTANT!Programul de colectare a deșeurilor reciclabile, pentru MunicipiulBistrița și...

Documentele de urbanism se pot consulta online pe site-ul Primăriei Bistrița

Primăria Bistrița asigură locuitorilor săi pe site-ul instituției o...

Expoziție fotografică la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud

Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud organizează o nouă...