„Nu poți ști niciodată ce rezultat vor avea acțiunile tale, dar dacă nu faci nimic, nu vei avea niciun rezultat.” Mahatma Gandhi

Soldatul Svek și ștafeta de la Garnizoană

Bistrița și Năsăud au o veche tradiție militară și inclusiv populația civilă are cunoștințe minimale despre cermonialul militar, modul de organizare și alte marafeturi militare, cu care în timp s-a familiarizat. Politicienii însă nu au făcut-o și dau cu bota în baltă în încercarea de a câștiga niște voturi ieftine de la militari.

Luni a avut loc predarea comenzii marii unități militare de la Bistrița, respectiv Brigada 81 Mecanizată. La ceremonial au participat militari și civili de prim rang. Militarii, disciplinați și organizați, au făcut totul pentru ca activitatea să iasă bine. Acest lucru arată și nivelul de instruire al trupelor, dar și respectul față de comandanți.

Nu am fost la ceremonial, așa că am aruncat un ochi pe ce declarații au făcut cei prezenți. Nu mare mi-a fost mirarea să constat că primarul Ioan Turc confundă evenimentele și nu știe la ce manifestare a fost. El personal, sau cine o fi făcut textul din postarea primarului pe Facebook habar nu are despre organizarea militară.

În primul rând, domnul primar ne anunță că a fost prezent la o schimbare de ștafetă la Garnizoană, ceea ce nu e corect, pentru că nici unul dintre comandanți nu au participat la vreo competiție. Dimportivă, unul a fost avansat pe o altă funcție mai importantă la București și celălalt la fel a fost numit comandant la Brigada 81 Mecanizată Bistrița. Să spui că ai asistat la o ștafetă este total greșit și lipsit de respect față de cei doi comandanți militari.

În al doilea rând, primarul confundă Garnizoana Bistrița cu Brigada 81 Mecanizată, sunt două entități total distincte. Garnizoana Bistrița cuprinde toate unitățile militare din Bistrița (inclusiv din alte structuri Jandarmi, ISU, SRI, STS) și este o formă de organizare militară condusă de militarul cu funcţia cea mai mare, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, iar la funcţii egale, cel mai mare sau mai vechi în grad. Pentru că militarul cu cea mai mare funcție este comandantul Brigăzii 81 Mecanizate, acesta conduce și garnizoana, dar sunt două entități eminamente diferite.

Redăm mesajul integral:

Ion Turc : „Schimbare de ștafetă la conducerea garnizoanei din Bistrița

Cu fiecare prilej pe care îl am, evidențiez importanța pe care garnizoana militară o are pentru comunitatea bistrițeană din punctul de vedere al securității, dar și economic și social. Din această perspectivă, comandantul Brigăzii, dincolo de poziția în ierarhia militară, este o personalitate a orașului. Domnul general de brigadă Cornel Traian Scurt este apreciat de camarazii săi pentru calitățile profesionale. Eu îl apreciez ca om și pentru modul în care a amprentat viața socială a orașului. Îi doresc mult succes în tot ceea ce va face și îi mulțumesc pentru faptul că și-a asumat și statutul de bistrițean.

La predarea comenzii Brigăzii 81 Mecanizate „General Grigore Bălan” rămânem pe mâini sigure. Domnului colonel Cristinel Dumitru Colibaba îi urez bun-venit la Bistrița și îl asigur de faptul că municipalitatea îi este alături.”

Ca să fie complet acest tablou, primesc astăzi pe Facebook o postare plătită, prin care domnul subprefect Zăgrean Ioan face aceeași confuzie între Garnizoană și Brigadă.

Vedeți aici mesajul:

Zăgrean Ioan : „Astăzi a avut loc ceremonia de predare-primire a comenzii Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan’’ de la comandantul gen. Cornel Scurt, către noul comandant, colonelul Cristinel Colibaba.

Acest moment marchează o schimbare importantă pentru Brigada 81 Mecanizată și pentru întregul județ Bistrița-Năsăud. Suntem recunoscători comandantului Scurt pentru dedicarea și serviciul său pentru garnizoana noastră și îi dorim tot succesul în viitoarele sale îndatoriri, cu precădere că a fost numit locțiitorul șefului Direcției Operații din Statul Major al Apărării.

În același timp, suntem încântați să-l primim pe colonelul Colibaba în fruntea garnizoanei noastre. Avem încredere că va fi un lider excepțional și va continua să aducă progres și performanță în garnizoana noastră, mai ales că experiența dânsului îi accentuează meritul de a conduce de astăzi Garnizoana Bistrița.

Suntem mândri să avem o garnizoană puternică și bine pregătită care ne servește și ne apără cu devotament!”

Politicienii prin definiție sunt condamnați să fie adecvați la diferite contexte politice, economice, sociale dar și militare. Dacă ai noștri nu au habar care e diferența dintre o Garnizoană și o Brigadă, atunci cum poți să le ceri să soluționeze problemele specifice unităților militare ce se confruntă și ele cu meandrele administrației.

Dincolo de mesajul inadecvat, cred că politicienii trebuie să înțeleagă mai bine militarii, să le respecte drepturile și statutul și abia apoi să se afișeze în preajma lor. Am observat că e plin de politruci la ceremoniile militare, pentru că Armata se bucură de cea mai mare încredere la nivelul populației, dar poate fac totuși un efort acești politicieni și învață mai mult despre disciplină și sacrificiu tocmai de la militari.

În rest, au fost poze multe, au umplut net-ul care mai de care, despre cum s-au tras în poză cu soldații.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.