Luni e grevă generală în învâțământ. Ce se întâmplă cu elevii?

Data:

Sindicatele din învățământ au anunțat deja pentru luni 22 mai Grevă Generală, deși mai poartă azi negocieri cu ministerul dar numai pe contractul colectiv de muncă nu și pe salarizare, care este principala revendicare a sindicaliștilor. Pacea socială pare să se destrame destul de repede având în vedere că Guvernul prin premierul Ciucă Nicolae nu a reușit să ajungă la un acord cu sindicatele din educație.

„Ni s-au avansat nişte propuneri pe care noi le considerăm nesatisfăcătoare, în momentul de faţă, respectiv aplicarea în integralitate a Anexei 8, pentru toţi cei care sunt prinşi şi posibilitatea prinderii în Programul de guvernare a învăţământului ca prioritate naţională. Asta este ceea ce s-a lansat în urma discuţiei”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

Ce se întâmplă cu elevii?

Ministerul Educației a cerut peste noapte să se facă o estimare a numărului profesorilor care aderă la greva generală. La nivelul județului nostru, o pondere de 57,8% din personalul din didactic, didactic auxiliar și nedidactic va participa de luni, 22 mai 2023, la greva generală, a anunțat inspectorul şcolar general Cristian Nicula. 
Totodată, acesta a precizat că greva se desfășoară cu prezența  greviștilor în  incinta unității, conform art. 153 alin (5) din Legea 367/2022. În situația în care în unitatea școlară vor fi prezenți elevi, aceștia vor fi supravegheați de cadrele didactice care nu sunt în grevă. Cadrele didactice care sunt în grevă vor fi prezenți la școală și vor semna în condica de prezență „GREVĂ”.
De asemenea personalul didactic auxiliar și cel nedidactic, aflat în grevă, va fi prezent în unitatea școlară și va asigura paza patrimoniului fără a-și desfășura activitatea.
Accesul elevilor în unitățile școlare nu va fi restricționat.
Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic. De asemenea, sindicaliştii solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

ADI Deșeuri: Miercuri 4 DECEMBRIE 2024, se colectează SACUL ALBASTRU pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton

”DE REȚINUT!Miercuri 4 DECEMBRIE 2024, se colectează SACUL ALBASTRU...

PSD a câștigat alegerile parlamentare

PSD a câștigat alegerile parlamentare, urmat de AUR, PNL...