ArtCast, festivalul care pune Castelul Teleki din Posmuş pe harta evenimentelor, la care nu ai cum să lipsești, revine cu cea de a II-a ediție [18-19 august 2023].
ARTcast Teleki, la fel ca anul trecut, va avea loc la castel, iar timp de 2 zile [18-19 august], publicul este invitat la Posmuş, să descopere artiști talentați din diverse domenii, precum: muzică, teatru, artă medievală, vizuală, culinară; să deguste produse locale, să participe la degustări de vinuri, ateliere de creație și, să se lase cuprinși de spiritul magic al locului de poveste, din Poarta Transilvaniei – Bistrița-Năsăud.
Ce artiști vor cânta la ARTCast Festival?
Publicul va fi antrenat pe ritmuri de muzică diverse de o serie întreagă de artiști, precum: ADA MILEA, DORA GAITANOVICI, BARABAS LORINC QUARTET, CĂTĂLINA CARA, ALTERNATIV QUARTET & BRASS ENSEMBLE, EYEDROPS, IARBA FIARELOR, COSMIN HORAȚIU, KOSZIKA, JAM, DIANNA PORCA, ANTONIA IVAȘCU & THE ACOUSTIC PROJECT, DARIUS, DJ SMIN, STONE AGE NERDS.
De asemenea, vor avea loc proiecții de film de scurt metraj din cadrul BRIF cu participări internaționale.
Programul proiecțiilor:
Vineri 18 august
Ora 16.00, proiecții în interior
Dreams of Collective, 6 min. / Regia Kathleen Renee Krenitsky, SUA
Multiple Chemical Sensitivity & Environmental Illness-Awareness & Acknowledgement, 9 min. / Regia Marie LeBlanc, Canada
Supercilious, 9 min. / Regia Cedric Williams Jr., SUA
Dreams of The Past, 20 min. / Regia Dmitri Frolov, Rusia
770, 15 min. / Regia Ciprian Iacob, România
The Truth, 15 min. / Regia Hill Harper, SUA
Vil, 14 min. / Regia Moises Pareja Rangel, Mexic
Swallow, 22 min. / Regia Hosein Torkjoosh, Iran
Ora 21.00, proiecții în aer liber
My sister and I, 17 min. / Regia Theodor Ioniță, România
Gladiators, 10 min. / Regia Maryam Rahimi, Iran
Fatih the Conqueror, 15 min. / Regia Onur Yagiz, Turcia
Bucharest Seen From Above, 17 min. / Regia Andrei Ștefan Răutu, România
The Wound, 12 min. / Regia Sahar Nourmonavar, Iran
Priangan, 13 min. / Regia Andry Herdianasyah, Indonezia
Summer Planning, 26 min. / Regia Alexanru Mironescu, România
Quiet, 18 min. / Regia Hector Romance Martinez, Spania
Sâmbătă 19 august
Ora 16.00, proiecții în interior
The story of a wedding ballon, 21 min. / Regia Radu Călin Barbu, România
The Aftermath, 7 min. / Regia LaChelle Joy Hunt, SUA
Three wishes. One truth, 3 min. / Regia Cecilia Petrunjo, Argentina
A long Winter, 5 min. / Regia Anastasia Kor, Ucraina
Back Seat, 15 min. / Regia Maya Chodus, Israel
Blud, 20 min. / Regia Yurii Onyshchenko, Ucraina
Eight Of Dead, 15 min. / Regia Amirhossein Makouei, Finlanda
Clippings, 11 min. / Regia Blake Roberts, SUA
Ora 21.00, proiecții în aer liber
Love Stories On The Move, 22 min. / Regia Carina-Gabriela Dașoveanu, România
The Last Paper, 17 min. / Regia Romain Gierenz, Luxemburg
Maria T, 22 min. / Regia Maria Drăgoi, România
Lost to Time, 9 min. / Regia Chris J. Lodge, Irlanda-România
Anecoica, 18 min. / Regia Marcos Callejo, Spania
Aurica a dog’s life, 12 min. / Regia Mihai Gavril Dragolea, România
Algae, 13 min. / Regia Alma Buhagiar, România
Horizon, 15 min. / Regia Daniele De Muro, Italia-România
Pentru cei interesați de zona de campare, aceasta este localizată lângă lac, iar costul de campare, cu acces la dușuri este de 100 de ron pentru ambele zile/per cort.
18-19 august 2023 – ARTa, atmosfera prietenoasă, magia, trecutul şi prezentul se întâlnesc la Castelul Teleki din Posmuş.
Fie că ești artist, ori pur și simplu un împătimit al artei, ArtCast Teleki 2023 promite să fie o experiență memorabilă, pentru toți cei prezenți.