Articol scris de Crin – Triandafil Theodorescu
Pune-mă repede-n lanțurile părului tău, iubito, e timpul năvălirilor și-al ducerilor în robii îndepărtate,
Insule albe înconjurate de valuri din pagini veline mă citează în instanțe supreme,
Sandalele albastre șoptesc pe la colțuri povești netrăite cu smochini bătrâni,
Se zbate în ochiul meu, în fiecare dimineață, un drum ca un șarpe ispititor,
Susurând, șopotind, învârtindu-se hipnotic sub talpa mea flămândă de plecări,
Fii pe fază, iubito, deschide-mi ochiul drept, cel care vede strâmb, extirpează-mi îngerul dorului cu părul tău aprins, pârlește-i aripile ca pe un pui bun de băgat la cuptor, arată-i cine-i șeful și trimite-l la cumpărături la chioșcul din colțul cerului după un snop de dezlegări și liniștiri dumnezeiești,
Pune-mă-n lanțuri, iubito, să fie din alge lungi și să miroasă a mări și-a peșteri cu zâne alfabetizate, verifică-mi des itinerariile și dispozițiile, îmi dă târcoale-o toamnă țicnită, mi se strecoară în rucsac scrisori venite din cealaltă lume, nu aia de dincolo, aia de dincoace,
Sună-mă cu videocall și privește-mi fața atent, plimbă-ți ochiul prin prăpăstiile adânci din colțul tâmplei, vezi dacă am rămas eu întreg prin mine, caută-mă prin buzunarele gândului să nu-mi fi rămas vreo otravă de înghițit, vreo dorință cu metastaze rapide,
Ține-mă bine, iubito, dau năvală prin mine șarje de nori cum nu s-au mai pomenit de pe vremea lui Han Tătar, să mă ducă ostatic în cetăți cu ziduri de tămâie și turnuri albe, să mă îngroape la rădăcina regretelor mele,
Ai grijă, iubito, învelește-mă cu niște vrăji de-ale tale, pune-mi în inimă niște tocăniță de vițel cu coleșă și murătură, să vină toți îngerii să-și bată gurile de poftă la masa ta mică din bucătărie,
Ține-mă aproape ca pe un prunc care pășește de-a bușilea prin curte, plimbă-mă printre mormintele alor noștri, să-mi intre mințile în cap,
Să nu mă fure toamna asta care miroase a gutuie frecată la subsori, a strugure zdrobit în căușul tălpii, să nu mă jefuiască lumea de ultimele gânduri albe păstrate pentru zile negre,
Întrebă-mă des și apăsat CNP-ul, când ne-am văzut prima și mai ales ultima oară,
Și dacă clipesc des din ochiul ăla drept și păcătos, atunci scufundă-mă sub un sărut fierbinte, să-mi pierd mințile și să uit drumul care iese din mine, îneacă-mă în părul tău țunamic,
Iubita mea cu șarpe în privire.
