Articol scris de Crin – Triandafil Theodorescu
Copilule, uită-te prin ochiul meu în mine, plimbă-te cu degetele tale frumoase înlăuntrurile mele, servește-te. Că tot ce găsești acolo ale tale sunt dintotdeauna, ia-le. Tu știi că în neamul nostru, din timp în timp, pe sărite, se nasc cei ca mine și ca tine, ăștia umpluți până sus de adânci oftaturi și scandaloase bucurii, cei cu mâncărimi în talpă și cu sandale albastre, tu știi. Nu-i meritul tău, nu-i vina celorlalți că s-au lăsat ciopliți și din piatră s-au trezit apă moale care curge cuminte mereu la vale. Privește-i cu blândețe, îmbrățișează-i, nu-i contrazice defel, doar iubește-i și oftează-i, și după asta du-te înainte, pe drumul tău presărat cu emoție, du-te.
Să nu-i crezi. Nu ești om dacă ai ridicat o casă și-ai plantat un pom. Ești om dacă ai iubit un pom și-ai clădit o casă în pieptul tău, să le fie celorlalți mângâiere și acoperiș, știi cum spun strămoșii tăi acoperișului, nu? Scuteală. Fii scuteală celorlalți.
Uită-te în ochii mei, copilule. Casa părintească se vinde, că toate sunt nisip și deșertăciune, vor trece anii și se vor face uitate toate, un alt neam, mestecându-și altă sintaxă, o să treacă pe drumul lumii și se vor uita la locul în care am fost noi și nu ne vor mai vedea, și ne vor căuta și noi nu vom fi, că nimic din ce fac mâinile noastre aici nu trece cu noi dincolo, nimic. Doar dragostea trece, făclie picioarelor noastre, doar ea ne va lumina poteca ce duce la Înviere, și asta e singura taină pe care trebuie s-o ai în tine, copilul meu. Să nu-ți lipești inima de nimic din ce se face nisip, rugină și vânare de vânt. Tu ține-ți ochii spre Cruce și dacă simți că desculț te cunoaște Domnul, descalță-te și traversează-ți viața așa, după chipul și asemănarea Lui. Doar asta face diferența.
Că cine a murit cu Desculțul de pe cruce, cu El va învia.
Restul sunt opționale. Din ce zic ei că trebuie, nimic nu trebuie, doar să iubești, ca să semeni cu tine.
