Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmașilor celor decedați.
11 noiembrie 1918 reprezintă, totodată, ziua în care, prin Armistițiul de la Compiègne, între Puterile Antantei și Germania se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condițiile necesare realizării, în țara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Astăzi, în garnizoana Bistrița, la Monumentul Eroilor al Batalionului 812 Infanterie ,,Bistrița”, s-a desfășurat ceremonia dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații.
În cadrul ceremoniei, după intonarea imnului național, personalul participant a ținut un moment de reculegere în memoria eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații, urmând oficierea serviciului religios și depunerea unor coroane de flori la monument.
Activitatea s-a desfășurat în prezența locțiitorului comandantului Brigăzii 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan’’, colonel Florin Ștefănescu, reprezentanților autorităților publice locale, ai Sistemului național de apărare, ordine publică şi siguranță națională, ai “Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir’’- sucursala județeană Bistrița-Năsăud, Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere- filiala județeană Bistrița- Năsăud „General Grigore Bălan” și ai Asociației Naționale Cultul Eroilor,, Regina Maria’’, filiala județeană Bistrița-Năsăud ,,Colonel Liviu Rusu’’, cadrelor militare în activitate, rezervă și retragere, militarilor răniți în teatrele de operații, elevilor și publicului bistrițean.
Elevii de la Infoel au depus flori la monumentul eroilor
Cercul elevilor Cultul Eroilor „Regina Maria” din cadrul Colegiului INFOEL a participat la ceremonie printr-un grup de elevi însoțiți de profesoara coordonatoare Cristina Rusu.
„11 noiembrie – Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații! Elevii de la Infoel au adus un omagiu eroilor Batalionului 812 Infanterie, căzuți la datorie în teatrele de operații. Mulțumim Brigada 81 Mecanizată ,,General Grigore Bălan”!”, scrie pe facebook profesoara Cristina Rusu.







