Articol scris de Crin – Triandafil Theodorescu
În ziua aceea mi-am dat seama că dragostea de țară nu-i doar prin piept, ea poate trece cuminte și prin stomac, niciodată nu lipsisem atât din țară, săptămânile alea, legate strâns una de alta cu catismele citite te miri unde, prin deșerturi și pe sub coaste de piatră seacă, sandalele rupte, cusute primitiv cu toroanele unei cordeline de alpinism, negri la față și beți de fericire, cauciucurile tocite ale mașinii și mările alea care ne intraseră prin ochi drept în sânge, care ne îmbrăcaseră în piei negre și sărate, portbagajul doldora de calcare și nisipuri din hematite zdrobite de valurile a patru mări, amintirea satului ăluia de arabi unde mi-am întâlnit un frate (trebuie să v-o povestesc și pe asta înainte de a mă duce și a nu mai fi, că ce nu povestim la timp se face cenușă sub talpa vremii), intrăm în țară pe la Vama Veche, dăm buzna în restaurantul cu pereții tapetați cu calcare sarmatice unde în copilărie cânta Aurelian Andreescu ”Copacul” de înnebunea marea și se cutremura cu valuri înalte și albe, ne aruncăm toți în jurul unei mese lungi și apare chelnerița, ne zâmbește fals și ne întreabă cam ce-am dori, mă uit lung la ea și încremenește, intuind ceva grav și înalt, și zic doamnă, în numele Domnului Dumnezeului acestui neam de ciobani și de mămăligari, vă conjur, spuneți-mi că aveți în restaurantul ăsta ceafă de porc, mici, cârnați pe jar, murături fermentate, nu de-alea opărite cu oțet și dulci, și mulți, foarte mulți cartofi prăjiți în ulei vechi, la a enșpea utilizare!
Pe fața femeii ăleia întâi o uluire mare, ne privește repede pe toți, într-o panoramare rapidă, fețele alea negre, prelungite, nisipul curgându-ne din păr, hainele decolorate de deșerturi, apoi i se așterne pe față un dispreț absolut, ce întrebare e asta? Sigur că avem!
Că dragostea de țară trece (și) prin stomac; la mulți ani, Românie, cu micii și cu murăturile tale cu tot.
