Eu cu cine votez?

Data:

Incepe anul cu cele mai multe alegeri. Informați-vă despre candidați și votați în cunoștință de cauză, este mesajul meu. De asemenea, foarte important este să mergeți și să votați. Prezența la vot va avea un rol decisiv în aceste runde repetate de alegeri pentru că se estimează că pe final de an populația va începe să obosească sau să se plictisească de atâta politică și alegeri, existând riscul ca la cele mai importante runde de alegeri să participe cei mai puțini electori. Adică, președintele și parlamentarii să fie aleși cu cele mai puține voturi, ceea ce înseamnă o scădere drastică a reprezentativității acestora. Cu alte cuvinte cei aleși nu ne reprezintă pentru că nu i-am votat noi ci sunt votați de alții, puțini la număr și vocali (știți voi care).

Tinerii sunt cei mai așteptați la vot, însă partidele nu știu încă cum să-i atragă. Cel puțin până acum tinerii au avut o prezență redusă la vot tocmai din această cauză. Problemele tineretului nu sunt suficient de bine abordate în programele electorale, iar tinerii nu se regăsesc în propaganda de partid obișnuită. De asemenea, tinerii folosesc canale de informare diferite de cele ale adulților sau varstnicilor, pe ei nu îi mai găsim pe Facebook, această rețea a devenit expirată pentru majoritate tinerilor. Din ce văd eu, partidele nu sunt pregătite încă să aducă mai mulți tineri la vot. Vom vedea la alegerile europarlamentare cum se prezintă situația.

Mi-am propus să public cel puțin săptămânal câteva idei despre ce se întâmplă pe scena politică locală sau națională motivat de dorința de a asigura mai multă informație, analiză și evaluare din perspectiva alegerilor.

PSD BN a început anul cu o conferință de presă (n.n.: la care nu a chemat toată presa, cel puțin pe mine nu m-au anunțat) în care în loc să ne prezinte candidații la alegerile locale au prezentat echipa de campanie. Interesant este și faptul că PSDBN a început un sondaj pe Bistrița la care au renunțat (nu se știu motivele) și care urmează să fie reluat după sărbători, adică în perioada imediat următoare. Candidaturile PSD la Consiliul Județean sunt la fel de incerte încă, deși a fost anunțată de mai bine de un an candidatura ministrului Bogdan Ivan, pe finalul anului 2023 primarul din Beclean, Nicolae Moldovan a contestat această candidatură și a anunțat intenția sa de a candida la această funcție. Ulterior, președintele Radu Moldovan a revenit asupra deciziei sale de a nu mai candida la CJ și a anunțat că va mai merge pentru încă un mandat. În prezent lucrurile la PSD sunt destul de neclare și această situație s-ar putea să nu ajute partidul. Totuși nici celelalte partide nu și-au anunțat încă potențialii candidați.

La Primăria Bistrița s-a anunțat în conferința de presă că PSD are 4 potențiali candidați, totuși pe surse este vehiculat numele directorului Gabriel Lazany de la spitalul județean, informație încă neconfirmată oficial.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Cine sunt candidații la prezidențiale?

Termenul pentru depunerea candidaturilor la funcţia de preşedinte al...

Jandarmii la datorie iar, au confiscat lemn transportat ilegal la Colibița

Material lemnos confiscat de jandarmii montani la Colibița, informează...