Polițiștii bistrițeni au desfășurat activități cu 500 de elevi în programul ”Școala altfel”

Data:

În cadrul programului național „Școala Altfel”, polițiștii din Bistrița-Năsăud au desfășurat activități interactive și educative cu aproximativ 500 de elevi și preșcolari din Bistrița, Ilva Mare și Năsăud. Scopul principal al acestor activități a fost promovarea siguranței rutiere și prevenirea criminalității în rândul tinerilor.

Astfel, polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară, Prevenirea Criminalității și cei ai Serviciului Rutier au organizat întâlniri în care au discutat cu elevii despre importanța respectului și responsabilității în comunitate, despre recunoașterea și evitarea situațiilor de pericol, precum și despre modalități de colaborare cu autoritățile pentru a asigura un mediu sigur în jurul școlii și pe traseul spre școală.

De asemenea, polițiștii au utilizat un covor interactiv pe linia rutieră pentru a oferi elevilor o experiență practică și captivantă în ceea ce privește respectarea regulilor de circulație.

Indiferent de temele abordate, mesajul transmis de către polițiști a fost unul clar: siguranța copiilor acasă, pe drumul spre școală și la școală este o prioritate a polițiștilor.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Handbal: România și-a stabilit lotul pentru semifinala cu Danemarca

România și-a stabilit lotul pentru semifinala cu Danemarca. Trei...

Brânza frământată de Teaca produs european

Din 9 septembrie 2026, numele Teaca apare oficial în...

Gloria Bistrița, duel de foc pe terenul lui Metz, campioana Europei

Gloria Bistrița, test de foc pe terenul campioanei Europei....

Festivalul Tradițional al Romilor. Cum a fost?

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, prin...