Un tânăr de 19 ani care și-a bătut tatăl a fost reținut de polițiști

Data:

În noaptea de 20 spre 21 aprilie a.c., polițiștii au fost solicitați prin apel la 112 și au intervenit la un scandal în familie. Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 44 de ani din Budacu de Jos ar fi fost agresat fizic de fiul lui cu care locuiește, un tânăr de 19 ani.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița s-au sesizat din oficiu la data de 22 aprilie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal de violență în familie, unde au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr bănuit de comiterea faptei.

Bărbatul de 44 de ani nu a dorit să formuleze plângere, însă în urma cercetărilor efectuate și probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore.

În prezent, tânărul se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....