Ministerul Mediului a pierdut procesul pentru transparența datelor din SUMAL

Data:

Jurnalista de investigație româno-britanică, Crina Boroș împreună cu Freedom House România, au câștigat procesul intentat Ministerului Mediului pentru lipsa de transparență și refuzul de a furniza datele privind exploatarea și transportul masei lemnoase din România, așa cum se regăsesc în platforma SUMAL (Sistemul de Urmărire a MAterialului Lemnos).

Tribunalul București a dat pe 28 mai 2024 o hotărâre prin care Ministerul Mediului este obligat să pună la dispoziția FRH jurnalistei Crina Boroș ”în formatul solicitat prin cerere toate informațiile din baza de date SUMAL 1.0 şi baza de date SUMAL 2.0 privind avizele de însoțire a materialelor lemnoase şi actele de punere în valoare pentru fiecare an în care au fost colectate, cu cenzurarea din cuprinsul acestora a informațiilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 544/2001.” În plus ministerul este obligat și la plata sumei de 2.953,76 lei reprezentând onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată.”  Ministerul are termen pentru recurs în 15 zile de la comunicare.

Jurnalista Crina Boroș, britanico-româncă, a dezvoltat proiectul Lords of Timber, care vizează obținerea și analiza datelor privind exploatările forestiere din România pentru a identifica cine stă în spatele firmelor care exploatează pădurile României și în ce volum se face asta.  Proiectul este finanțat internațional printr-un Grant IJ4EU, obținut de o echipă de jurnaliști independenți, coordonată de Crina Boroș, și care ii include pe Brandon Roberts și Claudiu Postelnicu. Grantul este obținut pentru jurnalism transfrontalier de investigație și susținut de European Journalism Center și International Press Institute.

Crina Boroș, jurnalistă de investigație, ne-a împărtășit o primă reacție: ” Este o bucurie ușor rezervată pentru o prima victorie pe transparența datelor privind tăierile de păduri. Reamintim că România este deja într-o procedură de infrigement UE pe suspiciunea de tăieri ilegale de păduri. Ne așteptăm ca Ministerul Mediului să facă recurs la această soluție, dar odată câștigat acest proces se poate face o analiză independentă a datelor privind tăierile de lemn din România, de către oricine, nu doar de mine, ceea ce ne și dorim.”

Reamintim că, pe 18 mai 2023, Crina Boros, jurnalistă independentă de investigații, a fost intimidată, insultată și obstrucționată de către personalul SUMAL, departament din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din România, conform organizației internaționale Media Freedom Rapid Response (MFRR), într-o reacție publică în care critica acțiunea instituției de la București.

Media Freedom Rapid Response urmărește, monitorizează și reacționează la încălcările libertății presei și a mass-media în statele membre ale UE și în țările candidate.

MFRR este susținută de către Comisia Europeană și organizată ca o alianță condusă de European Centre for Press and Media Freedom (ECPMF), care mai include și ARTICLE 19 Europe, European Federation of Journalists (EFJ), Free Press Unlimited (FPU), International Press Institute (IPI) și CCI/Osservatorio Balcani Caucaso Transeuropa (OBC Transeuropa).

Procesul cu Ministerul Mediului este unul important din mai multe motive. Din perspectiva interesului public în primul rând pentru că mulți cetățeni sunt afectați și interesați de fenomenul tăierilor de păduri din România.  De asemenea, este important pentru că organizațiile internaționale de susținere a jurnaliștilor independenți  European Journalism Center, International Press Institute, au decis să sprijine un proces de asemenea natură, pentru că în general acestea au asigurate fonduri pentru procese doar în situația în care un jurnalist este acționat în judecată, ca urmare a investigațiilor publicate.

În al doilea rând, Crina Boroș împreună cu Freedom House Romania (FHR) și rețeaua de presă PressHub au arătat lipsa de transparență a ministerului pe subiectul tăierilor de lemn, respectiv, jurnaliștii din rețea au solicitat informații publice conform Legii nr. 544/2001 cu privire la datele din SUMAL, pe o cerere similară cu cea transmisă de Crina Boroș și au obținut același răspuns din partea Ministerului Mediului, adică refuzul de a pune la dispoziție datele din SUMAL.

FHR au agreat să susțină proiectul Lords of Timber printr-o acțiune legală pe Legea 544/2001 în contextul în care grantul IJ4EU a acordat proiectului Lords of Timber fonduri pentru această acțiune. Fundația FHR este asistată în proces de avocatul Cosmin Mina Negrescu, din cadrul S.C.A. ”Bîrsan, Popescu și Asociații” (Senior Associate).

Sursa foto copertă: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor/Facebook

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Cine sunt candidații la prezidențiale?

Termenul pentru depunerea candidaturilor la funcţia de preşedinte al...

Jandarmii la datorie iar, au confiscat lemn transportat ilegal la Colibița

Material lemnos confiscat de jandarmii montani la Colibița, informează...