Articol scris de Crin – Triandafil Theodorescu
Toți oamenii pe care i-am cunoscut, pe care i-am iubit. Toți cei care ne-au auzit vreodată vorbind la o tribună, dansând pe o plajă, cântând într-o grădină. Toți cei care s-au agățat de inima noastră într-un vagon de metrou, când privirile noastre s-au atins timid, pipăindu-și sufletele, ca niște rădăcini aeriene ieșind din ochi. Toți oamenii care ne-au îmbrățișat în viață, șoptindu-ne în ureche hai că va fi bine, hai că și asta va trece. Toți oamenii care ne-au iubit, toți cei care ne-au zâmbit.
Se face dimineață, clopotele CeleiMaiFrumoaseBisericiDinLumeDupăHagiaSofia
toarnă argint peste reverenda azurie a Înviatului, se face dimineață și la proscomidiar îți cad firimituri pe sfântul disc, atâția oameni care te-au iubit, care te-au îmbrățișat și care ți-au șoptit în ureche hai că va fi bine, hai că și asta va trece, hai că dragostea toate le poate, toate le duce, toate le trece dincolo,
Că de aia mai ești viu o zi, că duhul tău trece dintr-un om care te gândește în alt om care te gândește, zvâcnești viu în pieptul cuiva care te refuză uitării, mineralizării tale,
Și Desculțul Înviat din morți, biruitorul uitării, emoționat omenește, îți mai pune o zi în palmă,
Încă o zi de iubit și de mirat și de plâns și de iubit și de mirat și de plâns.
Într-o zi se va termina. Dar până atunci toate celelalte mi s-au dat întregi.
Gândiți-vă unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim.
