Viceprimarul Florin Oltean a anunțat pe pagina de socializare că astăzi s-au montat 2 stații de încărcare pentru mașinile electrice în Teaca. Conform anunțului, Primăria urmează să primească și mașini electrice, printre care și un microbus școlar. Mai exact, s-au solicitat 6 autoturisme electrice și un microbus școlar. După punerea în funcțiune, stațiile devin de utilitate publică, mai precizează viceprimarul comunei Teaca, Florin Oltean.
Este vorba despre un proiect derulat cu fonduri de la Administrația Fondului de Mediu prin Programul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localități, cu o valoare de 380.000 lei.
Stațiile de încărcare din Teaca sunt importante și din perspectiva faptului că se află pe DN15A la jumătatea traseului către Tg. Mureș, dar mai ales că între Șieu Măgheruș și Reghin nu mai sunt alte stații de încărcare electrice funcționale.
Vedeți mai jos harta stațiilor electrice.