Secția de Științele Naturii a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud găzduiește impresionanta expoziție de reptile vii a colecționarului Florin Sârb și prezintă peste 80 de specii de șerpi veninoși și neveninoși de pe toate continentele, dintre care se remarcă taipanul australian, mamba neagră și verde, cobra egipteană, vipera uriașă africană, anaconda, precum și multe alte specii de șerpi (cu clopoței, șerpi regali), șopârle, scorpioni și tarantule.
Expoziția vă oferă o oportunitate extraordinară de a călători în climatul tropical și subtropical, unde puteți admira viețuitoare care surprind prin dimensiuni și colorit, iar terariile în care se află aceste exemplare reproduc habitatele în care aceste reptile exotice trăiesc, incitând interesul publicului vizitator.
Expoziția poate fi vizitată de luni până duminică, între orele 09:00-18:00, până la data de 29 noiembrie 2024.
Prețul unui bilet este de 10 lei pentru copii și 15 lei pentru adulți.
Asigurăm publicul vizitator că toate exemplarele sunt închise în terarii, asigurând condiții de maximă siguranță.
Rugăm grupurile mai mari de 20 de persoane să se programeze în prealabil la numărul de telefon 0749583451- muzeograf Alina Lehaci.