PressHub: Copilărie încheiată prematur. Ce se întâmplă cu mamele minore aflate în grija statului

Data:

PressHub a investigat cum procedează instituțiile României în cazul unor tinere fete vulnerabile din DGASPC-uri care devin mame și cum se derobează de responsabilitate.

„Eram în grija statului când am rămas însărcinată. Aveam 16 ani. Am născut la 17 ani și un pic. De aia nu mai poate statul, că rămânem noi gravide!”, povestește Ana, o tânără care a trăit într-un centru pentru copii în urmă cu aproximativ 3 ani.

România este, pe departe, țara membră UE cu cele mai multe mame minore: doar în anul 2021, aproape jumătate din totalul de mame cu vârsta între 10 și 14 ani din UE erau din România.

Institutul Național de Statistică arată că în acel an, la nivelul Uniunii Europene s-au înregistrat 1664 de nașteri la minore sub 14 ani. Dintre acestea, aproximativ 45% (745) proveneau chiar din țara noastră.

Din aceleași date se observă că, o dată cu înaintarea în vârstă, crește și numărul de situații în care o adolescentă a adus pe lume un copil.

1409 de fete de 15 ani au devenit mame

Tot în 2021, nu mai puțin de 1409 de românce cu vârsta de 15 ani au născut – peste o treime (36%) din numărul total în Europa la aceeași categorie de vârstă (3903).

În Uniunea Europeană, în 2021, s-au înregistrat 27.845 de cazuri în care fete cu vârste între 10 și 17 ani au născut. 8.024 erau din România.

Situația reală, la zi, a vieților acestor tinere este greu de stabilit. Deși Institutul Național de Statistică a publicat în acest an o lucrare numită „Evenimente demografice în anul 2023”, se menționează că datele au un caracter „semi-definitiv”. Astfel, raportul menționează că o serie de statistici exacte pentru 2023 se vor publica abia în luna ianuarie a anului 2025.

Totuși, datele existente arată că, anul trecut, 627 de fete cu vârste sub 15 ani au devenit mame, dintre care 16 pentru a doua oară! Următoarea categorie de vârstă, pe care o pune la dispoziție raportul menționat mai sus, este cea a mamelor cu vârsta între 15 și 19 ani. Aici, au fost raportate nu mai puțin de 13.736 de nașteri.

Ce riscuri presupune o sarcină la o mamă minoră

Orice sarcină presupune un anumit risc, însă, în cazul unei sarcini la o mamă minoră, riscurile medicale și sociale cresc. „Vorbim de un corp în dezvoltare. Există un risc mai mare de naștere prematură, ceea ce se și întâmplă de fapt”, a explicat Irina Mateescu, Vicepreședinta Asociației Moașelor Independente, pentru PRESShub.

“În multe dintre cazuri există un risc mai mare de deces matern, adică al minorei gravide, de deces de infant, al nou-născutului după naștere, și de deces intrauterin, și, bineînțeles, de sarcina oprită în evoluție cu o tipologie de dezvoltare a acestei pierderi de sarcini diferită față de cea a adultului. Adică sângerează mai mult, au dureri mult mai mari și trebuie intervenit repede.

De obicei, la un adult, ai timp să aștepți chiar și 24h. La minor, nu e cazul. Este periculos, mai ales dacă ele ascund sarcina sau dacă nu vor să vină la spital, chiar dacă le doare – pentru că mai este și stigma asta sau frica lor de a spune, și atunci ajung uneori prea târziu. Și cu cât e mai mică adolescenta, cu atât riscurile sunt mai mari”, precizează Irina Mateescu.

Citiți continuarea în PressHub.ro

Urmăriți Saptamana.online și în Google News


Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

ADI Deșeuri: Miercuri 4 DECEMBRIE 2024, se colectează SACUL ALBASTRU pentru deșeurile reciclabile din hârtie / carton

”DE REȚINUT!Miercuri 4 DECEMBRIE 2024, se colectează SACUL ALBASTRU...

PSD a câștigat alegerile parlamentare

PSD a câștigat alegerile parlamentare, urmat de AUR, PNL...