Polițiștii au fost sesizați prin 112, astăzi 2 mai, despre faptul că în cursul nopții, un minor de 16 ani, din Lugoj, județul Timiș, a dispărut în lacul Colibița, informează I.P.J. Bistrița-Năsăud.
Acesta a fost căutat de mai multe echipe din cadrul ISU, dar și polițiști din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, iar după aproximativ trei orei, corpul neînsuflețit al tânărului a fost găsit și adus la mal de către echipajul de scafandri din cadrul ISU Bistrița-Nasaud.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că, în cursul nopții, tânărul de 16 ani ar fi ieșit pe lac cu o hidrobicicletă pe care ar fi găsit-o pe mal, împreună cu un alt prieten, iar la un moment dat acesta ar fi căzut în apă și nu a mai ieșit la suprafață. Cei doi se aflau la o pensiune, pe malul lacului Colibița, împreună cu alți tineri care erau însoțiți de părinți.
Conform ISU BN, după aproximativ trei orei, corpul neînsuflețit al tânărului a fost găsit de către echipajul de scafandrii din cadrul ISU Bistrița-Nasaud, extras și adus la mal. Acesta se afla la o distanță de aproximativ 30 m de mal.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


