Anamaria Bodea, pictorița luptătoare

Articol scris de Crin – Triandafil Theodorescu

Pentru că deși pictează la categoria pictură naivă, are o amprentă clară, distinctivă. Îmi spusese un coleg că urmează o nouă expoziție temporară la muzeul nostru, o pictoriță care lucrează în Germania, Anamaria Bodea, zic hai să arunc un ochi.

Apoi am cunoscut-o și-am interogat-o, mă fascinează și iscodesc în artiști momentul de grație de unde începe totul, o preocupare de teolog exeget de deșertări divine, trecea într-o zi pe o plajă din Spania și o pictoriță de-acolo, observând-o că o privește curios, i-a zis fetițo, nu vrei să tragi și tu niște linii pe pânză? Și atunci deodată, femeie în toată firea cu copil acasă, s-a trezit în ea îngerul ăsta de-o înghesuie să picteze și a început povestea ei. Expoziții aici și aiurea. Sute de tablouri și multă uimire stârnită pe unde au pășit tablourile, că să știți, ceea ce iese din mâinile unui artist prinde aripi și te miri unde zboară.
Și mai e ceva ce admir la fata asta. De fapt, două ceva-uri admir. În primul rând pentru că și-a făcut ordine în viața personală cu o forță neașteptată. Pentru că orice îi poți lua unei femei și ea să rămână femeie, dar demnitatea nu. S-a scuturat și s-a născut singură din nou, împotriva întregii lumi. Nimeni nu s-a așteptat ca fata asta cu părul negru și vocea șoptită, timidă și de-un bun simț rural de-ăla, frumos și cald, să ducă în ea atâta curaj. Și-a strâns pensulele și lucrușoarele și s-a întors în țară într-o perioadă în care înghesuială în vamă era doar pe direcția plecări. Și-a luat-o de la capăt, de la zero, cu o ambiție la care privesc admirativ în fiecare zi. S-a dus la școală, la anii ei, s-au ridicat colegii în picioare crezând-o profesoară și mult n-au greșit, Anamaria e profesoară de ambiție și croșetat viteză la haina propriului destin. Apoi s-a înscris la facultate și s-a făcut studentă.
Și între timp mai face ceva. Asta mi-a plăcut cel mai mult. Face ateliere de pictură cu copiii, prin școli, prin asociații de părinți. Adică face exact ce a făcut pictorița aceea de pe plajă cu ea, ani în urmă, trezește îngerii talentului și-i ajută să dea din aripi. Sute de copii, uneori cu părinții lor alături, au pictat tablouri de m-au lăsat mască. Adică gestul acela, de pe plaja din Spania, l-a multiplicat și la umplut de roade. Și lumea a devenit mai frumoasă și mai pastelată, că într-o atmosferă care miroase a praf de pușcă, ăștia de visează cai verzi pe pereți sunt ca niște profeți ai păcii. Așa ar trebui să facem toți. Binele și frumosul de-l primirăm de la cer, să-l facem fărâme, ca pâinea caldă, și să săturăm cinci mii de bărbați, cu femeile și copiii lor cu tot, că ăsta e rostul nostru de bază.
Aveți aici pagina pictoriței-luptătoare. Comandați-i un tablou, faceți-l cadou cuiva drag, și însoțiți tabloul cu povestea de viață a pictoriței Anamaria Bodea. Cum au medicamentele prospecte, așa e povestea vieții ei adăugată tabloului. Întrebați-o, vă va vorbi, cu vocea ei șoptită, despre cum nu poți învinge un om fără acceptul lui și despre cum se obține binele crezând în el.

https://www.facebook.com/anamariabodea0304

Ah, mi-am mai amintit ceva. Într-o zi, când vorbeam despre truda de a-și redobândi curajul, înțelegeți voi ce vreau să zic, mi-a spus părinte, nu doar pentru mine lupt, ci pentru fetița mea. Ca să-i ofer un model de demnitate. E ultima lecție de viață pe care i-o ofer, acum, când e mare deja.
Uneori nu pentru binele nostru luptăm. Ci pentru binele pe care-l trezim în ceilalți prin exemplul nostru.