La mulți ani salvamontiștilor de pretutindeni!

Data:

Organizațiile de salvare montană din toată lumea sunt reunite sub cupola Comisiei Internaționale de Salvare Alpină CISA-ICAR, încă din anul 1955, unde Salvamont România este membru de grad A.
Ziua de 28 august a fost aprobată ca Ziua Salvamontului în cadrul Congresului CISA IKAR din anul 2022, desfășurat în Montreux, Elveția, fiind stabilită și de Salvamont România, alături de ceilalți membrii ai acestui prestigios comitet de salvare montană.

În 28 și 29 august 1948, la invitația Clubului Alpin Austriac, experții în salvarea montană s-au reunit în stațiunea Wilder Kaiser și, pentru prima dată, au fost schimbate experiențe, cunoștințe și tehnologii, întărind astfel rețeaua internațională și comunitatea salvatorilor montani, ceea ce a dus la înființarea ICAR (Comisia Internațională pentru Salvarea Alpină), în anul 1955.

28 august marchează, așadar, o zi semnificativă în istoria eforturilor internaționale de salvare montană și, odată cu Ziua Internațională de Salvare Montană, se sărbătoresc progresul și angajamentul tuturor acelor oameni care se dedică siguranței celor care iubesc muntele.

Asociația Națională a Salvatorilor Montani – Salvamont România este singura instituție din țara noastră membră de cel mai înalt grad în cadrul Comitetului International de Salvare Montană, având drepturi depline și drept de vot.

La nivel județean funcționează Serviciul Județean de Salvamont Bistrița-Năsăud structură aflată în subordinea Consiliului Județean Bistrița – Năsăud și care deservește întreg teritoriul județului nostru, unul cu o problematică destul de complicată având în vedere multitudinea traseelor montane.

Formaţia SALVAMONT a judeţului Bistriţa-Năsăud, funcţionează ca unitate de intervenţie şi salvare în cazul accidentelor montane din anul 1987, când a fost oficial recunoscută.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....