Concurs de soluții pentru copertinele Pasajului Decebal

Data:

Primarul Gabriel Lazany le-a pus gând rău copertinelor de la cele patru intrări în Pasajele din Decebal care vor fi decopertate pentru că arată ca niște solarii sau mai rău ca niște coviltire de căruță susține primarul într-o postare pe social media. Drept urmare se caută idei pentru cele patru intrări și primarul Lazany lansează o provocare pentru toți arhitecții din oraș.

”Vino cu o idee, un proiect, și numele tău poate apărea pe pasaj. Îți poți lăsa amprenta asupra orașului!” a transmis Gabriel Lazany. Câștigătorii concursului de idei vor avea numele inscripționat pe o plachetă amplasată pe una dintre cele patru intrări în pasaj.

Zona Decebal a fost transformată în urma lucrărilor la AXA GĂRII – NĂSĂUDULUI, fiind adăugat un pasaj subteran și patru intrări prevăzute cu scări rulante și lift. Trecerile de pietoni au fost prevăzute să fie subteran, astfel că s-au făcut patru intrări în Pasajul subteran care are patru intrări/ieșiri. Scările care coboară în subteran sunt acoperite cu o copertină de plastic.

Administrația locală vrea să schimbe înfățișarea acestora și vine cu un concurs de soluții pentru arhitecții din oraș.

Aceste copertine urmează să fie luate. Și căutăm idei pentru cele patru intrări. Astfel, dacă ești arhitect, și ești din Bistrița, vino cu o idee, un proiect. Și cele mai bune patru proiecte vor fi alese. Numele tău poate apărea la intrarea în pasaj. Ai ocazia așadar să îți lași amprenta asupra orașului!” este provocarea lansată de primarul Gabriel Lazany.

Bistrița se construiește împreună cu tine!

Ești arhitect și ești din Bistrița? Acum ai ocazia să lași o amprentă asupra orașului.

Lansăm astăzi concursul de idei pentru cele patru intrări în pasajul Decebal. Elaborează un proiect și hai să discutăm! 4 intrări, 4 proiecte, 4 arhitecți care își vor pune semnătura pe viitorul orașului.

Cele mai bune propuneri vor deveni realitate, iar numele câștigătorilor va fi gravat pe intrarea care îi poartă semnătura.

Lasă-ți amprenta asupra Bistriței!” a scris primarul pe Facebook.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului în handbalul feminin

Carlos Viver, nominalizat la titlul de antrenor al sezonului...

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!

FOTBAL: Gloria Bistrița, diseară ne vedem la stadion!Primul meci...

Acolo în pustie mori întâi

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuAcolo, în pustie, mori întâi....