Teroristul din Năsăud a fost prezentat la Curtea de Apel Cluj cu propunerea de arestare

Data:

Teroristul reținut de polițiști se pare că avea probleme psihice, a mai fost condamnat pentru că a cultivat canabis, el se numește Angelo Alexe și ar fi din Năsăud.

Pe holul Curții de Apel, Angelo Alexe a spus că doar a reambalat două petarde cumpărate legal, conform clujust.ro.

Angelo afirmă că a consumat canabis pentru liniștire. Susține că dispozitivele invocate de autorițăți ar fi fost mai multe petarde cumpărate legal legate cu carton.

Minimalizarea unor astfel de cazuri nu este dorit. Indiferent de cât de nepericulos pare acest individ, dacă ar fi pus în practică un atentat terorist, nimeni nu ar fi cătutat justificări ci dimpotrivă se căutau vinovați.

Este specific ”lupilor singuratici” cum se numesc aceștia în literatura de specialitate să se auto-radicalizeze prin accesul la anumite materiale de propagandă de pe internet ce aparțin unor organizații teroriste reale.

Încercările lor de a crea dispozitive sau numai de a pregăti un atac sunt suficiente pentru a impune măsuri preventive, în sensul reținerii lor și arestării. Nu se pot lăsa astfel de indizi în libertate și să facă ce vor.

Sursa video și foto clujust.ro

UPDATE: Conform comunicatului transmis de DIICOT, investigarea acestor aspecte s-a realizat în cooperare cu Serviciul Român de Informații, autoritate națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului.

Angelo Alexe a fost arestat pentru 30 de zile în urma hotărârii date de Curtea de apel Cluj.

Judecătorii au admis cererea DIICOT Bistrița-Năsăud și au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului AAMI, cercetat pentru mai multe fapte cu caracter terorist. Acesta este acuzat că a încercat să comită acte de terorism, iar în acest sens a realizat 11 acțiuni concrete. În plus, procurorii îl acuză că a sprijinit sau a încercat să adere la o structură teroristă, fiind reținute două fapte distincte. Totodată, este cercetat și pentru propagandă teroristă, cu nu mai puțin de 16 acte materiale consemnate de anchetatori.

În total, instanța a reținut 29 de acțiuni distincte care conturează tabloul infracțiunilor pentru care acesta este investigat. Judecătorul a considerat că pericolul social și riscul de a influența ancheta sunt suficiente pentru a justifica arestul preventiv, respingând solicitarea inculpatului de a fi plasat în arest la domiciliu sau sub control judiciar.

Pentru apărarea acestuia a fost desemnat un avocat din oficiu, onorariul de 598 de lei urmând să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției. De asemenea, cheltuielile judiciare efectuate de stat rămân, cel puțin deocamdată, în sarcina statului.

Decizia nu este definitivă. Inculpatul are la dispoziție 48 de ore pentru a contesta măsura, iar cauza a fost pronunțată în camera de consiliu pe 3 octombrie 2025, la ora 14:30.

Solutia pe scurt: În baza art. 226 alin. 1 Cod de Procedură Penală admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistrtiţa-Năsăud şi, în consecinţă: În temeiul art. 202 alin.1, 2, 3 şi 4 lit. e Cod de Procedură Penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod de Procedură Penală dispune arestarea preventivă a inculpatului AAMI cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 32 alin. 3 lit. a, raportat la art. 1 lit. a din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 32 din Codul penal și a art. 35 alin. 1 C.pen. (11 acte materiale), art. 33 alin. 1 lit. a și c din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 32 din Codul penal ?i a art. 35 alin. 1 C.pen. (2 acte materiale), art. 381 din Legea nr. 535/2004, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 16 acte materiale), fiecare dintre acestea cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen., toate cu aplic. art.38 alin. (1) din Codul penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 03.10.2025 inclusiv şi până la data de 01.11.2025, inclusiv. Respinge cererea inculpatului de luare a măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În baza art. 272 C.pr.pen., stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 598 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu să asigure asistenţa juridică obligatorie a inculpatului, av. Năndean Daniel, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. (3) Cod de Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicarea minutei pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 03.10.2025, ora 14:30.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ministerul Finanțelor și ANAF lansează aplicația „iBon”, pentru verificarea bonurilor fiscale

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală lansează...

Biblioteca Județeană vă inivită la Vernisaj ”Secvențe”

Vineri, 15 mai 2026, ora 12, va avea loc...

Afine cultivate la Prundu Bârgăului: povestea plantației lui Ioan Vrâncean de pe Dealul Poderei

La Prundu Bârgăului, pe Dealul Poderei, Ioan Vrâncean cultivă...

Ai primit SMS de la Ghișeul.ro? Ești pe lista hackerilor, nu accesa linkul

Autoritatea pentru Digitalizarea României avertizează asupra unei campanii masive...